Ce rol au serviciile secrete în Europa în combaterea corupției văzută ca o amenințare la adresa securității naționale / În România, Republica Cehă și Grecia, trei sferturi din populație consideră corupția o problemă sistemică

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În Europa, corupția a încetat de mult să mai fie considerată doar o patologie administrativă sau o problemă de etică publică. Într-un context marcat de războaie hibride, interferențe străine, capturarea statului și creșterea neîncrederii publice în instituții, mai multe guverne au început să o trateze ca pe o amenințare sistemică la adresa securității naționale, relatează Il Sole 24 Ore, citată de Rador Radio România.

Această decizie redefinește granițele juridice și politice delicate și readuce rolul serviciilor de informații în democrațiile liberale în centrul dezbaterii.

În acest cadru trebuie înțeleasă decizia României de a include în mod explicit lupta împotriva corupției în noua sa Strategie Națională de Apărare, adoptată la sfârșitul anului 2025 sub impulsul președintelui Nicușor Dan, care a preluat funcția cu câteva luni mai devreme. Acest pas nu este doar simbolic: includerea corupției printre amenințările la adresa securității implică, în sistemul românesc, posibila implicare a Serviciului Român de Informații (SRI) în activități de contrainformații, alături de forțele judiciare și de poliție.

Decizia României ridică semne de întrebare care depășesc cu mult granițele naționale și se întind la nivelul întregii Uniuni Europene: în ce măsură este legitimă și utilă implicarea agențiilor de informații secrete în lupta împotriva corupției? Și ce garanții sunt necesare pentru a preveni prejudecățile de securitate sau abuzurile de putere?

Importanța acestei probleme este confirmată de datele privind percepția publică. Sondajele europene arată că o mare majoritate a cetățenilor UE consideră că este un fenomen răspândit și structural al corupției. În unele țări din Europa Centrală și de Est și din Mediterană, convingerea că există corupție la cele mai înalte niveluri de guvernare depășește cu mult media europeană.

În România, Republica Cehă și Grecia, trei sferturi din populație consideră corupția o problemă sistemică. Însă, ceea ce este izbitor este discrepanța dintre percepția fenomenului și încrederea în instituțiile însărcinate cu combaterea acestuia. Poliția tinde să se bucure de un nivel mai ridicat de încredere decât guvernele și partidele politice, în timp ce sistemul judiciar pare adesea prins între așteptări mari și rezultate percepute ca insuficiente.

Percepția nu este un factor secundar. După cum subliniază numeroși cercetători, ea produce efecte concrete: influențează stabilitatea politică, reputația internațională a țărilor, costul datoriei publice și deciziile de investiții. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când datele judiciare nu indică o explozie a numărului de cazuri, corupția poate deveni totuși un factor de vulnerabilitate strategică.

Spania este un exemplu excelent al acestei dinamici. Indicatorii internaționali principali indică o deteriorare recentă a percepției asupra corupției, în ciuda faptului că numărul scandalurilor majore rămâne limitat în comparație cu alte țări. Politologul Víctor Lapuente vorbește deschis despre un „paradox spaniol”: corupția nu este răspândită, dar atunci când apare, se manifestă în forme foarte vizibile și sistemice, implicând rețele extinse de funcționari, politicieni și intermediari.

Această vizibilitate amplifică impactul acesteia asupra opiniei publice și alimentează percepția unei culturi a impunității. Totuși, Spania este una dintre țările care a ales să excludă complet serviciile de informații din lupta împotriva corupției. Investigațiile rămân prerogativa sistemului judiciar și a poliției, în timp ce Centrul Național de Informații secrete (CNI) este strict limitat la sfera securității externe și a amenințărilor strategice.

O comparație europeană arată o divizare clară între modele. Pe de o parte, țări precum Austria, Spania și Republica Cehă mențin o separare formală și substanțială între serviciile de informații și lupta împotriva corupției. În Austria, în ciuda unei strategii naționale anticorupție și a atenției politice crescânde asupra fenomenului, investigațiile sunt încredințate unei agenții specializate, Bundesamt für Korruptionsbekämpfung, în timp ce Serviciul de Securitate Internă se ocupă exclusiv de terorism, extremism și spionaj.

În Republica Cehă, Serviciul de Informații Interne (BIS) poate da peste incidente de corupție, mai ales atunci când apar legături cu puteri străine. Cu toate acestea, informațiile sunt adesea transmise autorităților judiciare numai după finalizarea activităților de informații, cu întârzieri care au stârnit deja critici la adresa adevăratei eficacități a sistemului. Pe de altă parte, țări precum Grecia, Bulgaria și România demonstrează o permeabilitate mai mare între securitatea națională și lupta împotriva corupției, deși cu rezultate foarte diferite.

În Grecia, lupta împotriva corupției este guvernată de o strategie națională coordonată de Autoritatea Națională pentru Transparență. Oficial, Agenția de Informații secrete (EYP) nu are un mandat anticorupție direct. Cu toate acestea, atunci când corupția este interconectată cu crima organizată sau cu amenințări la adresa securității statului, devine posibilă cooperarea dintre EYP, sistemul judiciar și poliție.

Această structură deja fragilă a fost profund zdruncinată de scandalul interceptărilor ilegale și de utilizarea software-ului Predator, care a apărut între 2021 și 2024. Cazul a demonstrat cum extinderea capacităților de supraveghere, în absența unor controale stricte și a transparenței, poate deveni un instrument de presiune politică și poate submina încrederea în instituțiile democratice.

Cazul Bulgariei reprezintă probabil cel mai radical exemplu al riscurilor asociate unei abordări axate pe securitate. În ultimii 20 de ani, sub presiunea Uniunii Europene, țara a creat și reformat în mod repetat organisme anticorupție înzestrate cu puteri extraordinare. Actuala Comisie pentru Lupta Împotriva Corupției concentrează funcțiile de investigație, capacitățile de arestare și instrumentele de interceptare a convorbirilor telefonice, operând într-un context de opacitate aproape totală. Creată pentru a compensa ineficiența Procuraturii, Comisia a devenit treptat un centru de putere autonom, acuzat de selectivitate și de exploatarea politică a anchetelor. Potrivit numeroși observatori și foști oficiali instituționali, problema nu constă atât în ​​lipsa instrumentelor, cât în ​​absența unui sistem de garanții și a unui sistem judiciar cu adevărat independent.

România se află în prezent la o răscruce. Includerea corupției în Strategia Națională de Apărare înseamnă recunoașterea naturii sale sistemice și a potențialului destabilizator. Dar înseamnă și deschiderea ușii către implicarea serviciilor de informații, care, fără limite clare, riscă să reproducă aceleași probleme critice observate în alte părți.

Experții în politici publice sunt de acord asupra unui punct: agențiile de informații pot juca un rol în lupta împotriva corupției doar în cazuri excepționale, când sunt în joc interese strategice, infiltrare străină sau amenințări directe la adresa statului. În aceste cazuri, însă, intervenția lor trebuie să fie strict limitată, supusă unui control parlamentar și judiciar eficient și separată de procesul de justiție penală.

Experiența europeană sugerează că transformarea corupției într-o problemă de securitate națională este o opțiune cu risc ridicat. Aceasta poate consolida capacitatea statului de a detecta rețele opace și fluxuri financiare ilicite, dar poate, de asemenea, eroda garanțiile democratice și alimenta noi forme de abuz.

Sursa: Il Sole 24ore/ Rador Radio România/ Traducerea: Oana Avram