Home » Articole » Cazul restaurantului lui Copos de pe Tâmpa: Primăria Brașov anunță că accesul va fi permis în situații de excepție bine definite / Primarul Scripcaru: ”Cel care a construit acolo a primit o autorizație de construcție, nu a făcut-o de capul lui”

Cazul restaurantului lui Copos de pe Tâmpa: Primăria Brașov anunță că accesul va fi permis în situații de excepție bine definite / Primarul Scripcaru: ”Cel care a construit acolo a primit o autorizație de construcție, nu a făcut-o de capul lui”

23495
Cazul restaurantului lui Copos de pe Tâmpa: Primăria Brașov anunță că accesul va fi permis în situații de excepție bine definite / Primarul Scripcaru: ”Cel care a construit acolo a primit o autorizație de construcție, nu a făcut-o de capul lui”
sursa foto: Primăria Municipiului Brașov
Ascultă articolul

Accesul pe Tâmpa va fi permis în situații de excepție bine definite, iar acestea vor fi monitorizate de Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, a anunțat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, la Vocea Brașovului, de la Radio România Brașov FM, relatează Agenția de presă Rador.

Edilul a precizat că accesul pe drumul spre Tâmpa nu poate fi complet restricționat, dat fiind că în zonă se află și alte obiective, precum Societatea Națională de Radiocomunicații. În plus, șantierul pentru Panoramic nu a fost închis și mai sunt resturi care trebuie evacuate.

- articolul continuă mai jos -

Este vorba de restaurantul care aparține omului de afaceri bucureștean George Copos, amendat de către Agenția de Protecția a Mediului, după ce a folosit fără drept un drum forestier.

„Cel care a construit acolo a primit o autorizație de construcție de la Primăria Municipiului Brașov prin 2022, nu a făcut-o de capul lui și nu a făcut un lucru ilegal. De acolo mai sunt încă de evacuat lucruri care au rămas în urma șantierului. Am dat dispoziție să se evacueze tot de pe Tâmpa. E un container de mari dimensiuni care a fost folosit la organizarea de șantier și trebuie să fie evacuat. Regia Locală a Pădurilor Kronstadt a primit dispoziție să monitorizeze și să gestioneze situația zi de zi și ce urcă acolo trebuie să aibă aprobare de la Regia de Păduri și de la Primăria Municipiului Brașov. Și am identificat care sunt deținătorii de rețele, de asta am spus – SNR, STS, Televiziunea Română – acel obiectiv de acolo care funcționează, în așa fel încât accesul în zona respectivă va fi doar în situații de excepție. Situația de excepție este determinată și definită de Regia de Păduri Kronstadt, care va stabili că acolo este de creat posibilitatea de acces pentru un lucru foarte bine definit”, a explicat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Schimbări vor fi și în ceea ce privește accesul în zona Sub Tâmpa, a mai anunțat primarul George Scripcaru.

„Vom schimba accesul de aici, de la Star, ca să nu interacționez cu ce avem noi activități pe zona de jos, sport și mișcare; vom monta o barieră pentru accesul dinspre strada Castelului, de la Olimpia, pentru a avea acces proprietarii care sunt aici, sub Tâmpa. Sunt câțiva proprietari care au locuință acolo. Și, de asemenea, și pentru restaurantul de sub Tâmpa, care activează și funcționează acolo, la fel, nu mai permitem accesul decât într-un mod foarte restricționat și proprietarii pot să facă și câțiva pași pe jos, dacă e nevoie. Pentru că și restaurantul trebuie aprovizionat, vom crea un grafic foarte strict de aprovizionare, într-un anumit interval de timp, în anumite zile. Încercăm să gestionăm această situație și în spate, și aici jos, în așa fel încât să rezolvăm problema”.

Comentarii
  • Alexia Brain

    A construit bazându-se ca voi puneti botu’ la spaga!
    Asteptati spaga?
    Nu-i asa ca trebuie drumul?

  • Ala negru de respira greu

    Ce frumos zice nea premaru’ Scripcaru, merge cântat pe muzica de vioara (o vioara mica și tristă de altfel): „Dacă ai bani, noi suntem deschiși să schimbam orice regulă!”
    Mai pe larg treaba stă cam asa:
    Nea Copos a făcut o investiție modică pentru revopsirea unui obiectiv ridicat acum juma de secol. Și ca bonus pentru aceasta investiție modică, pe lângă eventuale profituri pe care le va obține (ca doar d-aia a făcut investiția), ii dăm noi voie sa se plimbe cu 4×4 personal prin rezervația naturală când vrea cucu’ lui!
    Bună atitudine domn primar! Așa se conduce un oraș de talia Brașovului. Așa e bine și frumos să avem grijă de rezervațiile naturale din raza de competență.
    Prea frumos! Prea ca la țară!

  • Pe Copos si pe Scripcariu ii leaga ceva ;DNA . Iar clientii DNA se ajuta intre ei

  • korovesis dimitrios

    Acolo pe Valea Racadaului exista un funicular in anii 70,ptr alimentarea restaurantului Panoramic,si ptr gunoi,ar fi mai simplu de reactivat funicularul daca nu mai exista,fara masini de nici un fel.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole