Home » Articole » Căsătorii de o zi de Dragobete, la peste 1.500 de metri altitudine în Munţii Făgăraş

Căsătorii de o zi de Dragobete, la peste 1.500 de metri altitudine în Munţii Făgăraş

Căsătorii de o zi de Dragobete, la peste 1.500 de metri altitudine în Munţii Făgăraş
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Îndrăgostiţii sunt invitaţi să spună „Da” de Dragobete la Cabana Bârcaciu, aflată la peste 1.500 de metri în Munţii Făgăraş, unde vor primi un certificat de căsătorie, valabil o singură zi, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu printr-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

Totul se va întâmpla sâmbătă, 24 februarie, în cadrul unei ieşiri în natură organizată în cadrul Programului Anii Drumeţiei, la care sunt invitaţi atât îndrăgostiţii, cât şi iubitorii potecilor de munte.

- articolul continuă mai jos -

„Este un traseu deosebit de frumos, care pleacă de la Cabana Poiana Neamţului şi şerpuieşte până pe muchia Scărişoarei. De la Cabana Bârcaciu, vom urca pe Platoul Scărişoara, loc în care Creasta Făgăraşilor oferă un spectacol de neuitat”, spune Nicoleta Ocneriu, ghid Anii Drumeţiei.

În anul 2022, la Gala Ecoturismului, Cabana Bârcaciu a ocupat a doua poziţie în clasamentul celor mai apreciate cabane montane din judeţul Sibiu. Pe lângă afinată, turiştii vor fi răsfăţaţi cu renumitul ceai din bujor de munte şi sirop din muguri de brad.

Înscrierile se fac pe www.aniidrumetiei.ro , secţiunea „Drumeţii”.

Programul „Anii Drumeţiei” este iniţiat şi finanţat de CJ Sibiu în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăţi infrastructura de drumeţie din judeţ şi de a promova activităţi specifice ecoturismului.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole