G4Media.ro

Casa Albă: SUA nu au vreo intenție de război cu Rusia, nu…

Sursa foto: Twitter / NATO eFP Battlegroup Lithuania

Casa Albă: SUA nu au vreo intenție de război cu Rusia, nu avem de ce să ne schimbăm nivelul alertei/ Avem un NATO foarte unit

Jen Psaki, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a declarat luni noapte (22:30, ora României), că nimeni din SUA nu are vreo intenție de război cu Rusia, iar americanii nu au motiv să își schimbe nivelul de alertă.

Casa Albă a mai transmis că în prezent NATO este foarte unit și a amintit că mai multe state și-au schimbat deciziile istorice de a nu trimite arme în timpul conflictelor.

  • Nimeni din SUA nu are vreo intenție de război cu Rusia. Această retorică este greșită și trebuie evitată, nu avem niciun motiv să ne schimbă nivelul stării de alertă. Și în cazul altor ani când am avut neînțelegeri, SUA și Rusia au fost de acord că folosirea armelor nucleare ar avea un efect devastator. Președintele întotdeauna a susținut ca țările să respecte angajamentul de a aloca 2% din PIB, dar dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, a fost un mare acord între aliații europeni pentru a oferi asistență suplimentară pentru Ucraina. Germania, în mod istoric, nu trimitea arme, Suedia la fel. S-a schimbat și acest lucru. Finlanda a schimbat cursul. Avem un NATO foarte unit.

Sursa foto: Twitter / NATO eFP Battlegroup Lithuania

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Citește și...

4 comentarii

  1. Slava Ucraina

  2. F corect. Și nici nu știm nimic și nici nu ne băgăm. Că așa este corect și legal conform alianțelor. La lege scrie să nu ne băgăm; în rest, ce nu știm, nu știm.

  3. Foarte uniti, cu ungaria, croatia, putin si bulgaria, ne simtim spinarea foarte aparata

  4. Poți pleca la război, cu moși senili?,… Și unde, acolo unde nu a câștigat, Napoleon, Hitler, etc.?