Home » Articole » Caniculă la muncă: Ce obligații au angajatorii români când temperaturile depășesc 37°C / Apă și dușuri sau reducerea programului

Caniculă la muncă: Ce obligații au angajatorii români când temperaturile depășesc 37°C / Apă și dușuri sau reducerea programului

Caniculă la muncă: Ce obligații au angajatorii români când temperaturile depășesc 37°C / Apă și dușuri sau reducerea programului
Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin
Ascultă articolul

După două zile consecutive de caniculă în București – luni Cod Galben, marți Cod Roșu – intră în vigoare o serie de obligații legale pentru angajatori, menite să protejeze sănătatea angajaților în condiții de temperaturi extreme, anunță Agenția de presă Rador.Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, dacă temperatura aerului depășește 37°C sau echivalentul acesteia în condiții de umiditate ridicată, angajatorii trebuie să ia măsuri speciale. Legea prevede două categorii de obligații:
1. Pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
asigurarea ventilației la locul de muncă;
alternarea efortului fizic cu perioade de repaus la umbră, cu curenți de aer;
alternarea efortului dinamic cu cel static.
2. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților:
furnizarea a 2–4 litri de apă minerală/persoană/schimb;
echipament individual de protecție adecvat;
asigurarea accesului la dușuri.
Dacă aceste condiții nu pot fi garantate, angajatorii trebuie, împreună cu reprezentanții salariaților, să decidă una dintre următoarele măsuri:
reducerea duratei zilei de lucru;
eșalonarea programului (până la ora 11:00 și după ora 17:00);
întreruperea colectivă a activității acolo unde este posibil.
Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni, în cazul în care inspectorii ITM constată abateri.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole