Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bilanț dramatic. Valul de căldură care afectează Spania de aproape zece zile a provocat moartea a „peste 500 de persoane”, a declarat miercuri premierul Pedro Sanchez în timpul unei vizite în Aragon, o regiune din nordul țării afectată de incendii, potrivit BFM TV.
„În timpul acestui val de căldură, mai mult de 500 de persoane au murit din cauza temperaturilor ridicate, potrivit datelor”, a spus el, referindu-se la o estimare a mortalității excesive publicată de un institut de sănătate publică.
Institutul de sănătate Carlos al III-lea merge chiar mai departe: estimează că 679 de decese sunt direct imputabile acestui episod, potrivit ultimului raport difuzat de televiziunea publică spaniolă.
Spania s-a confruntat cu cel mai intens val de căldură înregistrat vreodată în această țară, în perioada 9-18 iulie, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de agenția națională de meteorologie (Aemet). Temperaturile extrem de ridicate, care au depășit 45°C, au alimentat incendii uriașe în întreaga țară începând de săptămâna trecută.