Home » Articole » Caniculă, disconfort termic accentuat şi temperaturi maxime de 36 de grade Celsius în București

Caniculă, disconfort termic accentuat şi temperaturi maxime de 36 de grade Celsius în București

Caniculă, disconfort termic accentuat şi temperaturi maxime de 36 de grade Celsius în București
sursa foto: Grigore Popescu/ AGERPRES FOTO
Ascultă articolul

Vremea va fi caniculară în Capitală, în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 36 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat, conform prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru municipiul Bucureşti, transmite Agerpres.

Astfel, în intervalul 28 iulie, ora 10:00 – 29 iulie, ora 09:00, vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, condiţii în care disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, iar cea minimă de 17 – 20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

- articolul continuă mai jos -

În perioada 29 iulie, ora 10:00 – 30 iulie, ora 10:00, vremea se va menţine caniculară şi disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi la începutul nopţii când va creşte probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice, respectiv averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 19 grade Celsius.

De altfel, meteorologii au emis sâmbătă o o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabilă, duminică şi luni, în 12 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Sunt vizate de atenţionarea meteorologică judeţele: Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Călăraşi şi Capitala.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole