Home » Analize » Candidatul extremei drepte la alegerile prezidențiale, Eric Zemmour, și-a centrat discursul pe expulzarea unui milion de străini din Franța

Candidatul extremei drepte la alegerile prezidențiale, Eric Zemmour, și-a centrat discursul pe expulzarea unui milion de străini din Franța

Candidatul extremei drepte la alegerile prezidențiale, Eric Zemmour, și-a centrat discursul pe expulzarea unui milion de străini din Franța
Foto: Facebook / Eric Zemmour
Ascultă articolul

Éric Zemmour, candidat de extremă dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa din luna aprilie, a făcut din deportarea a un milion de străini un subiect central al platformei sale electorale, transmite marţi dpa.

‘Ceea ce aş vrea este să-i trimit înapoi pe toţi oamenii pe care nu vrem să-i mai avem’, a spus Zemour luni seară la postul privat de televiziune M6.

- articolul continuă mai jos -

El a mai afirmat că, dacă va fi ales preşedinte, va înfiinţa un minister pentru expulzări şi deportări, care să organizeze ceea ce el a numit ‘remigraţia’, prin care străinii nedoriţi să fie scoşi din ţară.

De asemenea, Éric Zemmour l-a acuzat pe actualul preşedinte Emmanuel Macron că a permis intrarea a 2 milioane de cetăţeni străini în Franţa începând din mai 2017, şi a adăugat că îşi propune expulzarea a un milion dintre ei.

Conform unui sondaj publicat marţi, Emmanuel Macron se află în continuare în fruntea intenţiilor de vot în primul tur de scrutin, programat la 10 aprilie, cu 29% dintre opţiuni, urmat de Marine Le Pen (RN, extrema dreaptă) cu 19%, Jean-Luc Melenchon (LFI, stânga şi extrema stângă) cu 14%, Valerie Pecresse (LR, dreapta) cu 12%, Eric Zemmour (Reconquete!, extrema dreaptă) cu 9,5%.

În turul decisiv, Macron ar obţine 56% din voturi în faţa contracandidatei Marine Le Pen, reiese din sondajul realizat de KEA Partner pentru Les Echos şi Radio Classique, între 19-22 martie, potrivit Reuters.

sursa: Agerpres.ro, Foto: Facebook / Eric Zemmour

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole