G4Media.ro

Candidatul considerat de Beijing un „grav pericol” a câștigat alegerile prezidențiale din…

Sursa foto: X Lai CHing-te

Candidatul considerat de Beijing un „grav pericol” a câștigat alegerile prezidențiale din Taiwan / Ceilalți doi candidați și-au recunoscut înfrângerea

UPDATE 14.15:  William Lai (Lai Ching-te), de la Partidul Democrat Progresist (DPP), a devenit primul candidat la președinție care a obținut cinci milioane de voturi în Taiwan, potrivit posturilor locale de radio și televiziune, urmând să fie noul președinte, transmite BBC.

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani şi candidat al formaţiunii Kuomintang (KMT), care pledează pentru apropierea de Beijing, și-a recunoscut înfrângerea

„Vă mulțumesc tuturor. Am făcut tot ce am putut, sunt foarte trist că nu am putut finaliza schimbarea guvernului. Îmi pare foarte rău”, a declarat Hou Yu-ih de la KMT.

„Sper că toate partidele pot face față provocărilor din Taiwan. Avem nevoie de un Taiwan unit”, a declarat el.

La scurt timp după ce KMT și-a recunoscut înfrângerea în fața lui William Lai în cursa prezidențială, al treilea candidat, Ko Wen-je, în vârstă de 64 de ani, de la micul Partid Popular din Taiwan (TPP) şi care se prezintă drept anti-establishment, și-a recunoscut și el înfrângerea.

Știrea inițială: Candidatul la alegerile prezidenţiale din Taiwan, considerat de China drept un „grav pericol” din cauza poziţiilor sale în favoarea independenţei insulei, s-a plasat în frunte sâmbătă la scrutin, potrivit rezultatelor oficiale parţiale citate de France Presse, transmite Agerpres.

La începutul serii, vicepreşedintele în exerciţiu, Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP), era creditat cu 41,6% din voturi, potrivit acestor rezultate oficiale care acoperă peste 60% din secţiile de votare.

Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, a fost calificat de Beijing drept „grav pericol” deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă.

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani şi candidat al formaţiunii Kuomintang (KMT), care pledează pentru apropierea de Beijing, a obţinut 33,2% din voturi, potrivit acestei numărători a Comisiei Electorale Centrale.

Al treilea candidat, Ko Wen-je, în vârstă de 64 de ani, de la micul Partid Popular din Taiwan (TPP) şi care se prezintă drept anti-establishment, s-a clasat pe locul al treilea cu 25,3%.

Taiwanezii au votat de asemenea pentru reînnoirea celor 113 locuri ale Parlamentului, unde DPP ar putea să-şi piardă majoritatea.

În cele aproximativ 18.000 de secţii de votare, fiecare buletin de vot a fost arătat şi citit cu voce tare de către responsabilii numărătorii – un proces deschis publicului – înainte de a fi contabilizate.

Birourile s-au închis la ora 16.00 (8.00 GMT) în acest teritoriu de 23 de milioane de locuitori situat la 180 de kilometri de coasta chineză şi salutat ca un model de democraţie în Asia.

Toată săptămâna, Beijingul şi-a crescut presiunea diplomatică şi militară. Joi, cinci baloane chineze au traversat linia mediană care separă insula autonomă de China, potrivit Ministerului Apărării din Taiwan, care a observat şi zece avioane şi şase nave de război.

Sâmbătă, jurnalişti ai AFP au observat un avion de luptă chinez deasupra oraşului Pingtan, cel mai apropiat de Taiwan.

Iar pe reţeaua de socializare chineză Weibo, hashtag-ul „Election in Taiwan” a fost blocat dimineaţa.

Beijingul a chemat electoratul din insulă să facă „alegerea corectă” şi armata chineză a promis „să zdrobească” orice dorinţă de „independenţă”, notează AFP.

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte a rivalităţii dintre China şi Statele Unite, principalul susţinător militar al teritoriului, şi Washingtonul intenţionează să trimită o „delegaţie informală” în insulă după vot.

Vineri, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken s-a întâlnit la Washington cu Liu Jianchao, şeful diviziei internaţionale a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.

El i-a reamintit importanţa „menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. USR-ul lor a câștigat 42%! Pun pariu ca românii pot fi mai isteți decât taiwanezii și să crediteze USR-ul cu 50%! 😏