Când e nevoie de operații la copii și când se poate aștepta: afecțiunile congenitale explicate de Dr. Mihaela Avram-Popa, medic specialist chirurgie pediatrică MedLife

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Multe dintre patologiile chirurgicale ale sugarilor și copiilor sunt afecțiuni congenitale, de la hernii, la refluxul vezico-uretral (în loc să se elimine prin uretră, urina urcă înapoi în rinichi și riscă să îl infecteze) sau atrezia de esofag (copilul nu poate înghiți, pentru că esofagul nu e continuu). În cele mai multe cazuri, ele trebuie operate când sunt depistate, dar uneori, ca în cazul herniei sau al testiculului necoborât, se poate aștepta pentru că, până la o anumită vârstă, există o șansă de rezolvare spontană.

Avantajul este, ne explică dr. Mihaela Avram-Popa, medic specialist chirurgie pediatrică la Spitalul de Pediatrie Medlife  din București, că organismul unui copil se recuperează mai repede decât al unui adult, iar unele intervenții sunt chiar mai ușor de suportat la vârste mai mici, decât atunci când copilul a crescut.

Hernia inghinala, o patologie  frecventă la copil

„Chirurgia pediatrică abordează în principal patologii congenitale”, spune dr. Avram-Popa, „când organele nu arată cum ar trebui, nu sunt la locul lor sau nu sunt conectate cum ar trebui”.

O afecțiune frecventă  este hernia inghinală, care, la copil, înseamnă că avem un canal peritoneo-vaginal persistent prin care pătrunde intermitent o ansă intestinală (adică o buclă pe care o formează intestinul).

1 din 4 prematuri va avea hernie inghinala, iar băieții sunt de 6 ori mai predispuși decât fetele, mai ales dacă au avut în familie părinți sau frați cu acest diagnostic.

Cele mai multe hernii (80% ) se văd în primul an de viață, dar nu pot fi întotdeauna depistate la naștere. Dacă sunt mici, pot fi chiar bine tolerate, astfel că dr. Avram-Popa a operat și copii de 9-10 ani cu hernie care nu fusese diagnosticată anterior.

Alteori însă, ansa intestinală se poate strangula, blocând tranzitul intestinal și ducând la ocluzie intestinală – e cea mai frecventă complicație și constituie o urgență chirurgicală. Pentru fete, riscul de complicații e chiar mai mare, pentru că în ansă poate pătrunde (și se întâmplă destul de frecvent) și un ovar, care, dacă are vasele strangulate, nu mai primește sânge și moare.

În mod normal, hernia necomplicataă nu doare, dar, când apare strangularea, copilul țipă de durere, explică medicul. Este foaret agitat, vomită și asta îi aduce pe părinți la camera de gardă. „Este o operație frecventă, ușoară, care durează sub o oră”, spune dr. Avram-Popa, „iar recuperarea e foarte rapidă: copiii își reiau activitatea imediat ce își revin după anestezia generală” (n.r. la copii intervențiile se fac cu anestezie generală).

În perioada de nou-născut și de sugar există posibilitatea ca hernia să se rezolve spontan, natural, „dar tot atunci există și riscul cel mai mare de complicații, care trebuie atent cântărit în timpul consultației”, atrage atenția medicul. „Nu poți niciodată să prevezi complicația.”  De aceea, dr. Avram-Popa recomandă ca fiecare copil să fie văzut constant de un pediatru. El va sesiza dacă e ceva diferit și va orienta familia către un consult chirurgical. Consultația la chirurgie pediatrică este obligatorie pentru orice copil cu suspiciune de hernie, la orice vârstă.

Fimoza e normală până la 2-3 ani

Fimoza – care presupune că prepuțul nu poate fi retractat pentru a permite decalotarea – e un subiect controversat, remarcă medicul. „Părinții sunt îngrijorați, unii cred că nu se va dezvolta penisul sau copilul nu va putea face pipi, dar nu e așa. Citesc o definiție care corespunde copilului lor și cred că au o problemă, dar, prin vârsta băiatului și prin aspectul clinic, putem stabili dacă e o boală sau un stadiu de evoluție.”

La sugari și la copii până în 2-3 ani, fimoza e acceptată ca fiind normală. Trebuie să vezi aspectul pielii, dacă au existat infecții urinare sau locale, sunt multe lucruri care fac diferența. „Pe un sugar cu fimoză de multe ori îl lăsăm în pace”, spune dr. Avram Popa. „După 1 an folosim creme cu corticoizi, care relaxează zona, dar sunt și excepții, când un copil trebuie operat mai devreme”.

Părinții sunt speriați, mai ales dacă tatăl a trecut prin asta la o vârstă mai mare, când e mai greu de suportat, dar medicul nu încurajează pe nimeni să facă o intervenție doar pentru că e mai ușor de dus când copilul e mai mic. „Părinții trebuie să știe că orice intervenție, oricât de ușoară, schimbă anatomia locului și trebuie făcută doar la indicația chirurgului.”

Alte tipuri de intervenții pe care dr. Avram-Popa le face uzual la copiii mici vizează hidrocelul (asemănător herniei), testiculul necoborât sau intraabdominal, varicocelul, hipospadiasul, torsiunea de ovar sau de testicul – urgențe care trebuie operate în primele 6-8 ore, pentru că riscul e de pierdere a organului –, apendicita, chistul de ovar sau alte afecțiuni din zona abdominală.

Unele dinte ele pot fi depistate chiar intrauterin și sunt adresate chirurgului pediatru din primele ore de viață (gastroschiziz, atrezie de esofag, malformații ano-rectale, hernia diafragmatică) sau cu programare (hidronefroza, de exemplu).

La vârste mai mari apar patologii ale ovarului, cum ar fi chistele, și ale colecistului – pietre, fie din cauza alimentației, fie din cauza unor boli de sânge sau tulburări metabolice (așa cum s-a schimbat modul nostru de a mânca, explică medicul, s-a schimbat și capacitatea corpului de a răspunde). În plus, mai pot apărea varicocelul la adolescent sau apendicita.

Nu există un singur pacient, ci și familia lui

„Dacă un părinte se prezintă la medic încrezător, deschis, dornic să găsească o rezolvare, va veni cu un copil liniștit”, a constatat dr. Avram Popa în cabinet. „Dar dacă el însuși e anxios, și copilul va fi agitat.”

De aceea, ea încearcă să îi explice copilului ce i se va întâmpla, pe limba lui: „Mergem în sală, punem niște abțibilduri ca să ascultăm împreună cum bate inima, apoi punem un pansament. Majoritatea întreabă dacă doare și le spunem că da, dar nu tare”. În felul ăsta nu se mai întreabă: Ce am făcut ca să mă doară și, în general, sunt mai liniștiți dacă știu ce urmează.

Îi încurajează și pe părinți să se joace de-a doctorul, fiindcă cei mici prin joacă învață, și insistă să nu li se mai spună copiilor: Dacă nu ești cuminte, doamna doctor îți face injecție. „Uneori chiar trebuie să le facem injecție”, spune ea, „și atunci copilul rămâne cu ideea că a greșit cu ceva și se simte vinovat si pedepsit, în loc să perceapă gestul ca un simplu act medical”.