Home » Analize » Canalul Panama limitează traficul zilnic al navelor din cauza secetei

Canalul Panama limitează traficul zilnic al navelor din cauza secetei

Canalul Panama limitează traficul zilnic al navelor din cauza secetei
Foto: Canalul Panama / Sursa: pixabay.com
Ascultă articolul

Autoritatea care administrează Canalul Panama a restricţionat marţi la 32 numărul de nave care pot tranzita zilnic această cale de navigaţie, din cauza scăderii nivelului apei, în urma secetei îndelungate, transmite dpa, citată de Agerpres.

Anterior, numărul de vase permis era deja limitat la maximum 36 pe zi.

Acest canal din America Centrală care face legătura între Atlantic şi Pacific este una din cele mai importante căi maritime din lume. Are o lungime de circa 80 de kilometri între Colon, în nord, şi Ciudad de Panama, în sud.

- articolul continuă mai jos -

Pe traseu se află trei sisteme de ecluze, cu ajutorul cărora navele sunt ridicate până la altitudinea de 28 de metri a lacului artificial Gatun, apoi coborâte din nou la nivelul mării. Pe măsură ce precipitaţiile în zonă se reduc, iar temperaturile cresc, nivelul lacului scade, ceea ce a diminuat capacitatea de navigaţie.

Conform publicaţiei de specialitate Lloyd’s List, pescajul maxim al navelor care pot trece prin canal a scăzut la 13,4 metri, de la 15,4 metri în mod normal.

Deşi în Panama a început sezonul ploios şi se aplică măsuri de economisire a apei, sunt necesare şi alte restricţii, a afirmat Autoritatea Canalului Panama. Acestea vor duce probabil la timpi de aşteptare mai mari pentru nave.

Prin Canalul Panama trec anual circa 14.000 de nave, care asigură aproximativ 6% din comerţul mondial.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole