Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FCSB, campioana în exercițiu, a ratat prezența în play-off-ul Superligii României la fotbal. Victoria de la Arad cu UTA, scor 4-2, nu a ajutat în vreun fel echipa bucureșteană să mai prindă unul din primele șase locuri din clasament. „E tare rușinos”, a spus Florin Tănase.
Victoria de la Arad a fost una fără ecou în clasament, iar asta după ce FC Argeș s-a impus cu 1-0 pe Arena Națională contra lui Dinamo.
Argeșenii și-au asigurat locul matematic în play-off, iar tabloul este complet acum.
După victoria cu 4-2 de la Arad, Florin Tănase le-a cerut scuze fanilor FCSB pentru ratarea prezenței în play-off.
„N-are cum să ne bucure această victorie. Vreau să încep prin a le prezenta scuze suporterilor noştri pentru acest an ruşinos pe care l-am avut. Campioana României să ajungă în play-out… E foarte ruşinos.
Le cerem scuze şi îi rog să fie în continuare alături de noi, pentru că avem mare nevoie de ei. Niciunul din clubul ăsta nu are scuze pentru acest an.
Eu sper să fie o învăţătură de minte acest an şi să nu se mai repete, pentru că acest club n-are voie să aibă asemenea ruşini. Cu 49 de puncte să nu fii în play-off… S-a intrat şi cu 45.
A fost şi un an atipic, dar aşa se întâmplă când, de la început, nu tratezi meciurile cum trebuie. Acum e clar, locul nostru nu e acolo, ştim valoarea lotului, valoare jucătorilor noştri. Nu trebuia să fim acolo. Ne pare rău”, a spus Florin Tănase, conform Digisport.ro.