Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Călin Georgescu a ajuns joi la sediul Judecătoriei Sectorului 1, după ce a contestat în instanţă decizia procurorilor de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, transmite Agerpres.
Georgescu a fost aşteptat de zeci de susţinători, în zonă fiind amplasat şi un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei.
El a stat în sediul instanţei aproximativ 30 de minute, iar la ieşire a dat o scurtă declaraţie în care a vorbit despre libertatea de expresie şi „treptele dictaturii”.
„Trăiesc evidenţa unui abuz, pe care nu l-aş fi crezut posibil după căderea comunismului. Este o hărţuire politică, făţişă, incompatibilă cu legea şi cu bunul simţ. De aceea, aş dori să fiu foarte concis. Nu se poate face justiţie decât în sala de judecată şi nu la televizor. Libertatea de expresie defineşte o democraţie adevărată. Dacă ea este atacată, atunci se merge pe trepte ale dictaturii. Libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar şi adevărul. De aceea, adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate, adevărul însuşi este autoritatea”, a spus Georgescu.
Pe 27 mai, Parchetul General a extins urmărirea penală pe numele lui Călin Georgescu, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Ulterior, pe 6 iunie, el a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea controlului judiciar.
Georgescu se află sub această măsură restrictivă din 26 februarie, având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
El este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile din primul tur.
Off, ce complicata e viata de tradator!
+1
mai bine sa zica de unde provin banii pentru campania din 2024, direct de la rusi sau prin interpusii austrieci?
Pe pielea lui nu mai este bună dictatura! Pentru pielea lui preferă democrația! Dictatura era bună doar pentru pielea noastră! Trădător de neam!
lasa ca o sa se calmeze la bulau
kalyn ti yubym
Si detinutii te iubesc si te vor langa ei
Dom’le, omul are dreptate.
De ce nu este judecat mai repede, ca să stea și el liniștit la penitenciar?
o să aibă parte de ce și-a dorit cel mai mult: apă, hrană, pușcărie
el dorea asta pentru noi, nu pentru el. Un om al poporului cu terenuri de tenis in Herastrau unde un mp de teren costa 3000 EUR. De fapt ce sa mai vorbim ca si votantii lui sunt la fel, in capul lor aveau hidrocentrale, fabrici de tractoare, cate si mai cate aveau ei in capul lor. Ei de fapt inghetau de frig, stateau pe intuneric si sufereau de foame, dar ce sa te faci cu impresia omului ca el are fabrici de tractoare si termocentrale.
+1… Asta-i faina: „apa, hrana, puscarie”. Da’ nu prea multa hrana ca strica la silueta… si are cipuri!
Așa.i când faci excrocherii, ascunzi bani, înșeli oameni cu tot felul de teorii pentru propriul avantaj! Acum vine nota de plată, sper sa fie grasa după toate isprăvile penale făcute!