Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Primim acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu, nu ca pe o biruință omenească”, spune Călin Georgescu după ce sâmbătă Tribunalul București a dispus definitiv revocarea controlului judiciar, măsură sub care fostul candidat la alegerile prezidențiale se afla din februarie 2025, transmite MEDIAFAX.
„Mare este Numele Sfintei Treimi! Cu smerenie și recunoștință am trăit astăzi o mângâiere pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în ajunul Sărbătorii Învierii lui Lazăr. Primim acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu, nu ca pe o biruință omenească. O rază din bucuria Învierii celei de obște”, a scris Călin Georgescu în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Facebook.
Acesta și-a îndemnat susținătorii să rămână „uniți în post, rugăciune și dragoste”.
„A rodit jertfa noastră: a celor care ați venit săptămână de săptămână cu flori și tricolor la București și apoi la Buftea, pe ploaie, ger, vânt sau arșiță, și a celor care nu ați putut fi fizic alături de noi, dar care ne-ați sprijinit prin rugăciune, post și gânduri bune, fiecare după puterea sa. Le mulțumesc și celor care, în felul lor, ne-au pus la încercare. În acest timp am înțeles că, dincolo de încercări, suntem chemați să ne regăsim cu toții într-un ideal comun: credința și binele poporului român. Toți, deopotrivă, suntem parte și rost din lucrare. În săptămâna care urmează să rămânem uniți în post, rugăciune și dragoste pentru aproapele nostru, cu nădejdea ca Sfânta Înviere să ne regăsească un pic mai aproape de Dumnezeu…”, a adăugat fostul candidat la prezidențiale pe rețeaua de socializare.
Tribunalul București a admis contestația formulată de avocații lui Călin Georgescu. Instanța a rejudecat cauza și a dispus că măsura controlului juridic nu este temeinică și a dispus ridicarea acesteia.
Context
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.
”În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.
Georgescu mai este trimis în judecată într-un alt dosar în care procurorii îl acuză de complicitate la lovitură de stat, alături de mercenarul Horațiu Potra.
Vai,
Cât de snerit e Șarlatanul!
S-a entuziasmat,a uitat iarasi de medicamente si vorbeste cu Dumnezeu, Burebista si 2-3 extraterestrii.
La fel de vomitiv, ca de obicei.
La fel de vomitiv, ca de obicei.
La fel de vomitiv, ca de obicei.
La fel de vomitiv, ca de obicei.