G4Media.ro

Bulgaria a revocat 12 ‘paşapoarte de aur’ în ultimele trei luni /…

Sursa foto: Unsplash / Neven Myst

Bulgaria a revocat 12 ‘paşapoarte de aur’ în ultimele trei luni / Mulți cetățeni chinezi și ruși bogați și-au cumpărat cetățenia bulgară în schimbul promisiunii că vor face investiții de 500.000 de euro / Sistemul, abrogat după invazia Rusiei în Ucraina  

În ultimele trei luni, Bulgaria a revocat 12 „paşapoarte de aur” şi procedura este în desfăşurare pentru alte cinci, a declarat ministrul bulgar al justiţiei Krum Zarkov, într-un interviu pentru BTA, citată de Agerpres.

El a participat la o sesiune închisă a unui grup de monitorizare a democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale în Parlamentul European.

El a notat că problema cetăţeniei pentru investiţii – cunoscută pe larg sub denumirea de „paşapoarte de aur” – a fost pusă în discuţie la şedinţa grupului de monitorizare.

Zarkov a precizat că Bulgaria a eliberat până acum un total de puţin peste 120 de astfel de paşapoarte. Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională cercetează fiecare dintre aceste cazuri, a adăugat el.

Ministerul Justiţiei a demonstrat că atunci când vin date clare, nu ezităm să cerem preşedintelui să revoce cetăţenia cuiva, a spus ministrul. El a adăugat că după ce au fost trecute modificările legislative de către precedenta Adunare Naţională, el semnează cererile de revocare a cetăţeniei odată ce se constată că investiţia folosită pentru obţinerea cetăţeniei este inexistentă.

Sistemul ‘paşapoartelor de aur’, criticat de UE, a fost desființat de Bulgaria în primăvară, după invazia Rusiei în Ucraina.
De acest sistem, existent şi în Malta şi Republica Cipru şi suspectat că favorizează corupţia şi spălarea de bani, au profitat în special cetăţeni chinezi şi ruşi bogaţi.

Din 2013, străinii care investeau în Bulgaria suma minimă de un milion de leva (500.000 de euro) puteau obţine permis de rezidenţă permanentă, apoi cetăţenia dacă dublau suma, şi aceasta fără a mai trece prin etapele mai greoaie ale procedurii clasice.

Comisia Europeană s-a arătat de mai multe ori îngrijorată de această practică, iar Parlamentul European a accentuat presiunea la puţin timp după invazia rusă în Ucraina, cerându-le statelor membre să excludă imediat toate cererile din partea unor cetăţeni ruşi şi să le reexamineze pe cele aprobate în ultimii ani.

Conform cifrelor comunicate, cel puţin 130.000 de persoane au beneficiat între 2011 şi 2019 de astfel de paşapoarte, care au adus ţărilor respective venituri de peste 21,8 miliarde de euro.

La începutul lui martie, Malta a anunţat suspendarea până la noi ordine a acordării acestui tip de paşapoarte cetăţenilor ruşi şi belaruşi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...