Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Oraşul unde va fi amplasată viitoarea Agenţie Vamală a Uniunii Europene (EUCA) va fi ales în data de 25 martie, a anunţat miercuri Consiliul Uniunii Europene, care, împreună cu Parlamentul European, va analiza nouă oraşe candidate, printre care se numără şi Bucureşti, informează AFP preluată de Agerpres.
În cursă mai sunt Lille, capitala regiunii Hauts-de-France din Franţa, Roma, Varşovia, Zagreb, Haga, Liege, Porto şi Malaga.
Decizia finală va fi luată în 25 martie şi procesul de selecţie se va desfăşura în mai multe etape, a informat Consiliul UE într-un comunicat de presă.
Mai întâi, Consiliul, reprezentând cele 27 de state membre, şi Parlamentul European vor alege fiecare câte două dintre oraşele candidate. Dacă acelaşi oraş se numără printre candidaţii preferaţi de ambele instituţii, acesta va fi selectat automat. În caz de dezacord, Consiliul şi Parlamentul vor vota pentru a ajunge la un compromis.
Audierile au avut loc la sfârşitul lunii ianuarie la Parlamentul European pentru a ajuta la departajarea oraşelor candidate.
Agenţia Vamală a Uniunii Europene (denumită uneori prin acronimul în limba engleză EUCA) este programată să fie înfiinţată în 2028. Înfiinţarea sa este un element cheie al reformei sistemului vamal european.
EUCA va fi însoţită de o nouă platformă de date vamale, care va centraliza informaţiile din cele 27 de state membre şi va contribui la modernizarea procedurilor de control şi impozitare a mărfurilor importate în UE.
La finele lunii ianuarie, România şi-a susţinut candidatura pentru găzduirea viitoarei Agenţii vamale a UE, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri din Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO) a Parlamentului European, ministrul de finanţe Alexandru Nazare insistând pe atuurile expertizei ţării în domeniul securităţii cibernetice, competitivităţii pieţei muncii din Bucureşti şi disponibilităţii imediate a viitorului sediu.
Trebuia să candidam cu un sediu făcut în portul Constanța să vadă live cum se face profesionist evaziune.