Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primărul PSD din Buzău, Constantin Toma, a recunoscut luni la Digi24 că liderii locali ai partidului au fost puși de conducerea partidului să îi dea voturi lui George Simion la alegerile prezidențiale din 2024, anulate ulterior de CCR.
”Am fost puși să dam voturi pentru George Simion în noiembrie 2024, așa este, trebuie să o spunem… Ciolacu putea să fie acum președinte”, a spus Toma.
Primarul Buzăului a cerut mai devreme plecarea întregii conduceri a PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, după eșecul electoral al lui Crin Antonescu.
Reamintim că în ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a publicat pe contul său de TikTok un dialog cu fostul președinte al Camerei Deputaților, Alfred Simonis (actual șef al Consiliului Județean Timiș), în care cel din urmă spune că șeful PSD le-ar fi transmis social-democraților să nu îi dea voturi liderului AUR, George Simion, în alegerile prezidențiale, însă „toți i-am dat”.
Iată aici transcrierea fragmentului de dialog:
Articolul continuă mai jos
„Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul 2? Să știi că toți i-am dat! Ascultăm și nu judecăm”.
Context
George Becali declara la Realitatea Plus în luna octombrie, atunci când era candidat la Camera Deputaților din partea AUR, că Viorel Hrebenciuc i-ar fi vorbit despre dorința PSD de a-l duce pe George Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi.» Am zis bine, hai să îl băgăm”, a afirmat George Becali. Becali a spus atunci că este prieten cu Hrebenciuc.
„A rămas singurul prieten adevărat din toți, e un mare caracter. I-am zis dar după aia în turul doi să nu vă apucați să îl atacați pe Simion. Să îi lăsăm să se bată, să vedem cine e mai puternic. A zis o să îl bată măr, pentru că Ciolacu nu e politician, e și el un băiat pe acolo”, a adăugat Becali.
„Uite îți spun eu cum îl bagă pe Simion în turul doi. Ai văzut ce se zice despre Geoanî? Curvăsăraie, amantlâc, când colo el era cu nevastă-sa. Ce fac ei? Zic «hai să îi atacăm pe toți candidații și să rămână numai Simion în turul doi”, a mai spus Becali.
La rândul său, fostul lider PNL, Nicolae Ciucă, acuza, tot în luna octombrie, la RTV, că PSD că ar avea un plan de a da AUR „mai mult de 10-20 de voturi” în fiecare secție de votare.
„Au fost nenumărate poziționări ale lui George Simion în ceea ce a însemnat linia de retorică a Rusiei și nu e deloc lipsit de relevanță că dacă Marcel Ciolacu își dorește să intre în turul doi cu un promotor al retoricii Rusiei… Cel care intră în turul doi asigură o revigorare a electoratului, astfel încât putem să discutăm de un AUR consistent în Parlament”, a subliniat Ciucă.
„Am spus că dorința de a intra cu George Simion în turul doi e și dorința Rusiei, pentru că intrarea lui George Simion în turul doi este în interesul Rusiei”, a precizat liderul PNL.
În legătură cu acuzația lui Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, că PSD ar fi lansat ”oficial” în organizații un plan prin care să mute în fiecare secție câte 10-20 de voturi către AUR, Nicolae Ciucă a spus:
„Domnul Muraru a vorbit de 10-20 de voturi. Eu cred că e vorba de mai mult de atât. Este vorba de o acțiune împotriva democrației și a moralității. Ne uităm la ceea ce s-a întâmplat cu decizia CCR și la toate aceste date legate de dorința prin care PSD, Marcel Ciolacu consideră că poate să învingă în turul 2 și există o singură opțiune, să intre în turul 2 cu George Simion”, afirma atunci Ciucă.
ati creat un monstru, dar nu cred ca neaparat neintentionat .. cineva de la PSD isi freaca mainile cu bucurie …
vrea PSD sa se caiasca si sa dovedeasca ca nu vrea sa devina anexa haur, atunci sa accepte o solutie de guvernare cu Bolojan prim ministru si cu USR impreuna la guvernare , sa faca un pas in spate ca a facut mult rau
Fără PSD în viitorul guvern! Un scenariu care poate deveni realitate!
Un singur lucru e sigur in aceasta configuratie parlamentara: Psd va fi la guvernare. Nici izolationistii,nici pro europenii nu pot forma o majoritate fara Psd. Bine,ar fi varianta total utopica in care Aur,Pot,Usr,Pnl si Udmr ar forma o majoritate,dar asta nu se a intampla.Ceea ce seva intampla va fi ca Psd se va „reforma” peste noapte,schimband conducerea(cu aceiasi baroni la butoane) ,vor avea revelatia ca de fapt sunt „suveranisti” ,iar Aur va sari cu avant in barca Psd. Va fi acelasi sistem,doar ca brusc va deveni „suveranist”. Pana la urma ce reprezinta o doctrina in fata sansei de a sifona si mai multi bani publici decat pana acum.
Poate peste 4 ani … dar acum sunt încă majoritari în parlament.
Retrageti-vă in munții Buzaului!
Vrajeli!
Și când te gândești că fără manevra asta de doi bani, ciolacul trecea în turul 2 peste Lasconi și nu se mai punea problema anulării. Ar fi câștigat destul de sigur, ca Iliescu contra Vadim.
Au reușit să înfurie lumea și vor fi aruncați pe scări de mulțimea furioasă.
Asa este. S-a tinut de combinatii si a vrut sa isi aranjeze finala.
Azi era presedinte, Lasconi si Nicusor fiecare la primariile lor, Simion cine stie pe unde mai era. Antonescu ramanea casnic. Ponta poate noul presedinte PSD. Probabil Gavrila nu mai era in parlament.
Daca am avea procurori independenti as zice ca exista temei pentru niste dosare penale in baza multiplelor recunoasteri ale pesedistilor ca au fraudat alegerile. Dar nu pare ca avem.