Home » Articole » BREAKING Coaliția a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027 / Salariul minim brut crește la 4325 de lei de la 1 iulie 2026 / Se reduc cu 10% veniturile parlamentarilor și subvenția pentru partide

BREAKING Coaliția a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027 / Salariul minim brut crește la 4325 de lei de la 1 iulie 2026 / Se reduc cu 10% veniturile parlamentarilor și subvenția pentru partide

20640
BREAKING Coaliția a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027 / Salariul minim brut crește la 4325 de lei de la 1 iulie 2026 / Se reduc cu 10% veniturile parlamentarilor și subvenția pentru partide
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Coaliția a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027, în timp ce salariul minim brut va crește la 4325 de lei de la 1 iulie 2026. În același timp, se reduc cu 10% veniturile parlamentarilor și subvenția pentru partide, au anunțat miercuri seară Guvernul, dar și partidele din coaliția de guvernare.

- articolul continuă mai jos -

Anunțul integral:

Coaliția de guvernare, reunită pe 17 decembrie, în prezența liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale a ajuns la un acord în privința următoarelor aspecte:

•⁠ ⁠închiderea Pachetului de reformă a administrației prin decizia de reducere cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale fără a afecta nivelul salariilor de bază. Pentru administrația locală a fost menținută decizia anterioară a Coaliției. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) urmează să definitiveze actul normativ în vedere angajării răspunderii Guvernului.
* reducerea cu 10% a sumei forfetare încasate de senatori și deputați;
* reducerea cu 10% a nivelului subvențiilor încasate de partidele politice;
•⁠ ⁠reducerea la 0,5% a impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027;
* creșterea salariului minim la 4325 de lei începând cu 1 iulie 2026
* măsurile de stimulare a economiei vor fi detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru 2026 urmând să fie incluse în proiecția bugetară de anul viitor.

Context: Premierul Ilie Bolojan le-a transmis mai devreme miercuri reprezentanților investitorilor străini în România scenariile de lucru pentru mediul economic anul viitor. Bolojan a menționat că, în prezent, la nivelul unui grup de lucru, sunt analizate următoarele două opțiuni, potrivit unui comunicat.

Prima avea în vedere reducerea la jumătate a impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu ianuarie 2026 și anularea acestuia din 2027, în condițiile menținerii la nivelul actual de 4.050 de lei a salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată.

A doua variantă de lucru viza eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu ianuarie 2026, în condițiile creșterii la nivelul de 4.350 de lei a salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată.

Reprezentanții mediului de afaceri au adus argumente pentru eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, subliniind că introducerea acestuia a afectat investițiile și sentimentul de încredere al investitorilor în economia românească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole