Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Brașov intenționează să construiască un centru de informare despre castori, iar pentru realizarea lui, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt vrea să acceseze bani europeni, anunță Bună Ziua Brașov.
Centrul ar urma să se ridice pe un teren cu o suprafaţă de 2.804 mp, aflat în proprietatea municipiului Braşov şi în administrarea regiei.
Proiectul este într-o fază incipientă, Consiliul Local Braşov urmând să aprobe în şedinţa de plen din 28 noiembrie terenul necesar realizării investiţiei.
„Acest centru va fi un spaţiu modern, în care se vor derula activităţi de informare/conştientizare pentru toate categoriile de vârstă, în proximitatea unei zone protejate care să ofere posibilităţi de observare a speciei, de realizare de studii adaptate diferitelor nivele de învăţământ, prin intermediul său urmând a se implementa cele mai noi tehnici/metode/tehnologii pedagogice”, se arată în proiectul de hotărâre.
bober k.rwa
Bine ca sunt bani de așa ceva absolut indispensabil.