Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele SUA a calificat drept „pur și simplu scandaloasă” decizia Rusiei de a-și suspenda participarea la un acord privind cerealele negociat de ONU și a spus că aceasta va crește foametea, relatează Sky News.
Joe Biden a făcut aceste comentarii în timp ce vorbea cu reporterii sâmbătă seara.
Anterior, Moscova a anunțat că își va încheia rolul în acordul de export de cereale în urma atacurilor asupra mai multor nave din Crimeea ocupată.
Acordul a fost semnat în iulie și permitea exportul de cereale ucrainene din porturile blocate.
Un purtător de cuvânt al ONU a declarat că se află în contact cu autoritățile ruse și că toate părțile ar trebui să se abțină de la a face ceva care să pună în pericol acordul.
Specialistii Burisma au confirmat, ca ei se pricep la gaze.
Leftistii sa treaca.pe greieri!
si trolii pe crack cocaine :)))))))))))))
Ce va mai place krokodill ! 🤮 infectiosilor!
pai tine gura deschisa sa nu se risipeasca. oricum ai antrenament.