G4Media.ro

Biden afirmă că Statele Unite nu sunt implicate în susținerea independenței Taiwanului,…

Sursa foto: Official White House Photo by Adam Schultz

Biden afirmă că Statele Unite nu sunt implicate în susținerea independenței Taiwanului, deși SUA sunt cel mai important furnizor de arme pentru această insulă

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat sâmbătă că Statele Unite nu sunt implicate în susţinerea independenţei Taiwanului, după ce alegătorii taiwanezi au acordat un al treilea mandat prezidenţial partidului de guvernământ, care susţine că insula este de facto independentă, relatează Agerpres.

Candidatul prezidenţial al Partidului Democrat Progresist (DPP), aflat la guvernare în Taiwan, Lai Ching-te, a câştigat alegerile şi s-a angajat atât să ţină piept Beijingului, cât şi să caute negocieri.

„Nu susţinem independenţa…”, a declarat Biden, când i s-a cerut o reacţie la alegerile de sâmbătă din Taiwan, relatează Reuters.

Taiwan, o insulă pe care China o revendică ca fiind a sa, a fost o poveste de succes democratic de când a organizat primele alegeri prezidenţiale directe în 1996, punctul culminant al unor decenii de luptă împotriva regimului autoritar şi a legii marţiale.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului, în ciuda lipsei de legături diplomatice oficiale cu insula.

Administraţia Biden s-a temut că alegerile, tranziţia şi noua administraţie ar putea escalada conflictul cu Beijingul.

Biden a depus eforturi pentru a calma relaţiile cu China, acceptând inclusiv să discute despre divergenţele în materie de securitate la un summit din California cu preşedintele Xi Jinping în noiembrie.

Guvernul din Taiwan se aşteaptă ca Beijingul să încerce să pună presiune asupra viitorului său preşedinte după vot, inclusiv prin organizarea de manevre militare în apropierea insulei în această primăvară, au declarat doi înalţi oficiali guvernamentali. China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

În semn de susţinere a guvernului de la Taipei, Biden intenţionează să trimită o delegaţie neoficială pe insula autoguvernată, potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane. Delegaţii similare au mai fost trimise în Taiwan în trecut.

China s-a înfuriat în 2016 când preşedintele ales de atunci, Donald Trump, a vorbit la telefon cu preşedintele Tsai Ing-wen din Taiwan, prima conversaţie de acest fel între liderii SUA şi Taiwanului de când preşedintele Jimmy Carter a schimbat recunoaşterea diplomatică a Taiwanului cu cea a Chinei, în 1979..

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...