G4Media.ro

PNL și USR anunță că vor ataca la Curtea Constituționlă modificările la…

Sursa: Colaj G4Media.ro

PNL și USR anunță că vor ataca la Curtea Constituționlă modificările la Codurile Penale / Barna: România devine un rai infracţional

USR și PNL anunță că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele de modificare a Codurilor penale,după adoptarea acestora în Parlament. Liderul USR, Dan Barna, susține  că prin modificările adoptate România devine „un rai infracţional”. La rândul ei, liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, susține că. în urma votului din Parlament, dosarele de corupţie ale unor înalţi demnitari vor fi închise, de asemenea, sunt scăpaţi de pedepse infractori de rang înalt, dar şi infractori deosebit de periculoşi.

  • Dan Barna: „Coşmarul început acum doi ani şi jumătate continuă. Vedem că astăzi a trecut de Parlament o formă de Cod de procedură penală şi o formă de Cod penal care, într-adevăr, nu conţine prevederi neconstituţionale observate de Curte, dar conţine o grămadă din celelalte porcării prin care România devine un rai infracţional. Vedem că au trecut două Coduri, astăzi practic în Parlamentul României a câştigat hoţia, astăzi, prin votul de astăzi, vedem cât de importante sunt alegerile din 26 mai, cât de important este ca cetăţenii români să iasă pe 26 mai la vot, să voteze la referendum, să voteze pentru Parlamentul European, pentru că România este într-un pericol mai mare ca niciodată în istoria ei să iasă din ceea ce înseamnă UE”, a afirmat Barna, la Parlament.
  • „Toate aceste elemente arată că Liviu Dragnea nu mai are niciun fel de limită. Pentru el nu mai contează nimic altceva decât rezolvarea problemei penale cu care se confruntă şi pentru a-şi rezolva această problemă este dispus, şi astăzi a făcut-o în mod explicit, să sacrifice interesul României. România devine de astăzi un stat în care infractorii sunt practic într-un rai legislativ, infractorii sunt mângâiaţi şi încurajaţi prin aceste reglementări care toate, în ansamblul lor, nu fac decât să uşureze şi să simplifice efectele legii asupra infractorilor”, a adăugat Barna.
  • „Vom ataca la Curtea Constituţională adoptarea de astăzi pentru a folosi toate resursele de care dispunem pentru a opri acest tăvălug pe care PSD – ALDE l-au declanşat asupra României şi iată, continuă cu fiecare zi de Parlament”, a mai susţinut liderul USR.
  • Raluca Turcan:  „Vom contesta la CCR acest vot dat astăzi, vom contesta ambele proiecte, atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penală. Sperăm ca deciziile CCR să fie favorabile românilor cinstiţi şi Constituţia într-adevăr să fie respectată prin actele normative votate în Parlamentul României. Dacă decizia CCR va fi în favoarea infractorilor şi planează acest pericol uriaş asupra democraţiei din România, în luna iunie controlul instituţiilor vitale ale statului şi salvarea infractorilor se va fi desăvârşit, de aceea este foarte important ca în 26 mai să se voteze şi la alegerile pentru PE, dar mai ales la referendumul care să le arate celor care astăzi au confiscat majoritatea în Parlamentul României că nu mai au susţinere. (…) Am încredere că în luna iunie, prin moţiunea de cenzură pe care o vom depune în Parlamentul României, majoritatea parlamentară va fi alta, se va configura Parlamentul României, şi Guvernul coordonat direct de Liviu Dragnea va pleca acasă”.
  • „Pot să iau articol cu articol din ceea ce s-a votat astăzi ca să vedeţi că prin votul de astăzi dat în Parlament de PSD, ALDE, UDMR – într-un număr foarte mare, opt deputaţi ai minorităţilor naţionale şi trei neafiliaţi -, dosarele de corupţie ale unor înalţi demnitari vor fi închise, de asemenea, sunt scăpaţi de pedepse infractori de rang înalt, dar şi infractori deosebit de periculoşi. Printr-o modificare la Codul penal au fost exceptate de la infracţiunea de favorizare a infractorului emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Prin acest text de lege s-au asigurat că în Parlament, Guvern şi în administraţiile locale pot să dea acte normative care să favorizeze infractorul. Astăzi, le-au creat cadrul general pentru favorizarea infractorilor prin lege şi punctual infractor cu infractor din România astăzi va sărbători Paştele într-un mod fericit. Au venit în Parlament să voteze ca Liviu Dragnea să aibă un Paşte fericit. Pentru PNL este o zi neagră, pentru fiecare român este o zi care va rămâne în istoria loviturilor la temelia democraţiei noastre şi a fibrei noastre de oameni cinstiţi”, a spus Turcan.

Deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că cele două sesizări la CCR vor fi depuse joi. „Mâine vor fi depuse cele două sesizări de neconstituţionalitate. Sperăm că vom avea din nou succes”, a spus Cupşa.

Deputatul Gabriel Andronache a completat că aceste proiecte ar fi trebuit anunţate ca fiind depuse la Secretariatul General la următoarea şedinţă de plen şi nu la finalul celei de miercuri. „Din păcate, Regulamentul este opţional pentru colegii de la Putere, îl aplică atunci când le convine, dar când nu le convine îşi stabilesc propriile reguli”, a afirmat Andronache.

Potrivit lui Ioan Cupşa, Puterea a procedat în acest fel pentru a nu asigura timpul necesar pregătirii sesizării la CCR.

Sursa: Agerpres/ Sursa Foto: Colaj G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Rusine domnule barna, eu V-am susținut pentru ca ue . Dar acum de când cu migrația și cu Oana Bogdan care roata motrice și ciolos pe care îl ador pentru ca ue și Bruxelles. Hai PSD!

    • Articol: „Doi presedinti ai unor partide prezente in parlament avertizeaza, motivat, in legatura cu efectele nefaste ale celor doua coduri adoptate azi.”

      Postare utilizator pro-psd: „Rusine, ceva despre UE, migratie, o terta persoana care nu are nimic de-a face cu articolul asta, o a patra persoana care nu are nimic de-a face cu articolul asta, iarasi UE, Bruxelles, hai PSD!”

    • Problema nu e neaparat ca e pro psd… tragic e ca are drept de vot.

    • Rușine, rușine!
      Dacă punem mâna pe tine te batem cu rădăcini și cu urzici la cur!
      Cum să votezi cu psd?

    • Problema postacilor nefututi (pardon, inceli pe limba lui Harley) e ca incearca sa maimutareasca scrierile unor oameni care au citit mult mai multe carti (si nu din alea se septica) si au un vocabularies carora PSD-istilor nu le e accesibil. Asa ca raman cu imitatii gen spectacol cu umor de autobaza din anii 90, ca specimenul care a incercat mai sus.

  2. La ora 02.14.pm sa fii manga este o mare performanta!

  3. Aveti ce ati votat in 2016.

    N-ati votat = ati dat tara PSD-ului, care acum o distruge.

    Sper ca va place sa fiti jefuiti, prostilor.

    • Așa cum am fost eu jefuit de un borcan de gogonele care mi l-a trimis mie mama de la adancata…

    • „N-ati votat = ati dat tara PSD-ului, care acum o distruge.” Pai.. nu-ti amintesti cum ziceau multi: ce ba, sa votez io cu Blaga si Gorghiu? Au stat acasa si s-au ales cu Dragnea, Iordache, Nicolicea si Dancila!!! Incredibil, multi dintre ei continua sa fie prosti si acuma si gandesc la fel!!! Poti fi prost odata, dar a doua oara, deja nu mai e comic, e trist. Inca ceva: care-i faza sa votezi cu Iohannis dupa care sa-ti bati joc de om si sa nu-i dai si majoritate parlamentara sa poata si omu’ sa-si faca un guvern? Daca tot l-ai trimis la Cotroceni!

  4. Adorabil cum lucreaza sau noaptea, sau inaintea Craciunului sau Pastelui. Ca de, atunci ce le pasa oamenilor, ei se calca in picioare prin magazine pentru cozonaci, sau bat covoare, daca sunt mai de moda veche. Tinerii ies la plimbare si habar nu au ca altii mai tineri decat iei se angajeaza politic pentru alte probleme, cei drept, ca ei au altele pe cap in tarile lor. Nepasarea omoara speranta si apoi Romania.

  5. Excelenta domniei sale domnul Dragnea a facut ce e mai bine pt Romania. Nu ne comanda UE pe noi. Excelenta sa e nevoit sa lucreze asa din cauza celor ce nu cred in faptele domniei sale. Este cel mai puternic si mai bun politician al tarii in momentul de fata.