Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România a demarat eforturi pentru decarbonizarea sectorului transporturilor, însă investiţiile actuale şi politicile sunt limitate, iar sectorul nu este în grafic cu realizarea obiectivului climatic pentru 2050, se arată în Raportul de Ţară privind Clima şi Dezvoltarea pentru România al Grupului Banca Mondială, lansat marţi. Printre alte acţiuni suplimentare recomandate se numără taxarea diferită a vehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, vizând şi importurile de second-hand, scrie Agerpres.
„România a iniţiat deja eforturi de decarbonizare a sectorului transporturilor, dar încă mai sunt multe de făcut. Printre iniţiativele de la nivel central se numără subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice şi hibride noi (de exemplu programul Rabla Plus) şi taxe de mediu. Cu toate acestea, investiţiile actuale şi politicile din România sunt limitate, iar sectorul nu este în grafic cu realizarea obiectivului climatic pentru 2050. În special, sistemul de transport din România se bazează din ce în ce mai mult pe maşini private şi pe camioane, în timp ce utilizarea transportului feroviar a scăzut constant, în ciuda ţintelor stabilite în Strategia UE pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă (SMSI)”, se menţionează în raportul citat.
Potrivit sursei citate, deşi emisiile totale de gaze cu efect de seră (GES) au scăzut în România în ultimii ani, emisiile din transporturi au crescut. În 2019, emisiile din transporturi erau cu 50% mai mari decât în 2005 şi reprezentau 17% din emisiile totale de GES ale României, transportul rutier acoperind 96% din emisiile sectorului.
Citește integral pe economedia.ro