Avertisment al profesorului Cătălin Pavel, cu privire la efectele AI-ului asupra temelor și testărilor: Ce comisie lucrează în momentul ăsta ca să stabilească cu ce pot fi înlocuite metodele de evaluare a elevilor și studenților, pentru a preveni recursul la furt?

Apoi vin utilizatorii care își fac temele cu AI, cu o investiție personală modestă sau minimală, care așadar petrec un strop de timp rearanjînd materialul furnizat de AI. Acest material are, cum știm, diferite metehne logice și factuale și poate cuprinde, în proporții variabile, citate repartizate democratic între autori care există și autori care nu există, opinii despre cărți care nu vor fi niciodată scrise, în fine, tot ceea ce creatorii acestor modele au numit „halucinații”. Conținutul produs de AI, pe care îl dăm îndatoritori peste cap, amestecă, în același blender, nuci și nisip, portocale și piulițe. Dar nu asemenea erori sînt marea problemă. La urma urmei, uneori vezi că ai pus în traistă o ciupercă otrăvitoare, uneori prietenul tău îți dă un sfat tîmpit – dar tresari și te prinzi. Problema este că ChatGPT livrează toate astea de la înălțimea prestigiului cu care acești tineri învestesc tot ce ține de tehnologia de vîrf, și într-un discurs mai articulat decît – doare s-o recunoaștem -, al majorității adulților din jurul lor. Cum să mai pui ceva la îndoială? A-ți face temele cu ChatGPT nu generează gîndire critică, ci moțăială și vid.

Acum, îmi pot închipui circumstanțele în care unii școlari și liceeni recurg la ChatGPT. Mulți simt, probabil, că fără să-și facă o parte din teme cu AI se vor îneca într-o mlaștină monstruoasă de cerințe școlare, că nu vor supraviețui cutărei materii la care se moare de plictiseală; aspectul neetic al soluției e dizolvat de faptul că toată lumea în jurul lor face același lucru, și, în plus, viața lor, adesea vertiginoasă și deprimantă, face din orice scrupule un lux. De ce însă și studenții de la facultăți umaniste ajung să scrie cu AI, mai întîi, eseuri pentru cursuri, și apoi capitole întregi din lucrările lor de licență, masterat, doctorat, e mult mai greu de scuzat și rămîne o formă de fraudă care descalifică moral și intelectual. În fond, a semna o lucrare produsă, de fapt, de AI, este de o gravitate comparabilă cu plagiatul. De altfel, AI și plagiatul lucrează de minune împreună să distrugă învățămîntul, așa cum ciuma și războiul civil distrug o cetate.

Ce facem noi ca să răspundem acestei amenințări? Băgăm capul în nisip pentru că habar n-avem cum ar putea schimbările din lumea molcomă a educației să țină pasul cu schimbările furtunoase din lumea tehnologiei. Îngropăm problema într-un discurs pretins solomonic: inteligența artificială vine și cu bune și cu rele, recursul elevilor la ea este OK, dacă o folosesc moderat, în mod precaut… Numai că în natura umană nu trebuie să-ți pui speranța, altfel nu mai era nevoie de codul penal. Să reținem deocamdată doar că este greu pentru un copil să folosească în mod precaut o sabie cu laser. Realitatea simplă este asta: contactul sistematic cu AI este cu atît mai toxic, cu cît utilizatorul este mai ignorant în materia școlară specifică, și cu cît formarea lui intelectuală generală e mai precară. Da, un utilizator matur și competent poate folosi AI cu succes și fără efecte secundare semnificative; dar a-ți face temele cu AI la școală, la liceu sau la facultate este chiar mai greșit decît să pui un robot să facă sport și să mănînce sănătos pentru tine.