Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administrația Bazinală de Apă Olt a transmis în urma unei solicitări Turnul Sfatului că la barajul de la Gura Râului au avut în perioada 2023 – 2025 lucrări continue de întreținere și reparații și că nu a fost nevoie de o golire totală a barajului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la Vidraru.
Concluziile monitorizării derulate de Administrația Națională Apele Române arată că întreaga construcție se află în parametrii proiectați, că nu au fost constatate modificări care să afecteze siguranța în exploatare, că deplasările și tensiunile în structură se încadrează în limitele admise, că instalațiile de evacuare a apelor funcționează corespunzător și că nu s-au înregistrat infiltrații necontrolate prin corpul barajului sau fundație.
Administrația subliniază că datele provin dintr-un program de urmărire a comportării, care include măsurători periodice, inspecții vizuale și interpretarea instrumentației de monitorizare.
Administrația Bazinală de Apă Olt anunță că are un proiect de mărire a capacității de transport a aducțiunii Gura Râului – Sibiu și ”lucrări de asigurare a comportării în timp a barajului Gura Râului”.