Autorităţile din nord-estul Indiei au tăiat accesul la internet pentru a evita ”relele practici” în timpul unui examen pentru funcționari publici
Autorităţile din statul Assam, nord-estul Indiei, au ordonat duminică suspendarea timp de patru ore a serviciilor de internet în mai multe districte din regiune, pentru a evita „relele practici” în timpul susţinerii probelor scrise în cadrul unui examen pentru funcţionari publici, transmite EFE, citată de Agerpres.
„Stimate client, potrivit directivelor guvernamentale, serviciile de internet mobil vor fi întrerupte temporar în zonă între orele 10:00 am şi 12:00 pm, şi între orele 2:00 pm şi 4:00 pm”, şi-a informat duminică utilizatorii din regiune compania de telefonie Airtel.
Suspendarea în 25 de districte din statul Assam are loc în contextul în care în această regiune din nord-estul Indiei se desfăşoară un examen pentru ocuparea a aproape 30.000 de posturi guvernamentale, la care s-au înscris peste un milion de studenţi.
„S-au observat în trecut situaţii în care elemente lipsite de scrupule au recurs în timpul examenelor la mijloace necinstite, cum ar fi folosirea Facebook, WhatsApp şi YouTube”, se menţionează în ordinul guvernului care şi-a propus ca examenul de duminică să se desfăşoare în mod „liber, corect şi transparent”.
Din acest motiv, „serviciile de internet nu vor fi disponibile în toate districtele în care se desfăşoară examenul”, a anunţat guvernul regional.
Totodată, atunci când intră în examen, candidaţii nu au voie să aibă asupra lor telefoane mobile sau orice alt dispozitiv electronic.
Şeful guvernului din Assam, Himanta Biswa Sarma, a justificat măsura ce va permite angajarea a mii de noi lucrători guvernamentali drept necesară pentru binele administraţiei publice.
„Dacă putem selecţiona 30.000 (de candidaţi) exclusiv pe merit, atunci faţa guvernului se va schimba”, a declarat în această săptămână oficialul local, citat de cotidianul Indian Express.
Cazurile de copiat în masă la examene sunt un lucru comun în ţara asiatică, notează EFE.
În 2018, Comisia Centrală pentru Învăţământul Secundar (CBSE) a ordonat repetarea examenelor pentru 2,8 milioane de elevi după ce întrebările de la probele scrise au apărut pe WhatsApp.
Anterior, în statul Bihar (est), peste 300 de persoane – candidaţi, rude şi prieteni – au fost reţinute pentru că ar fi copiat sau i-ar fi ajutat pe alţii să copieze la scară industrială la mai multe examene.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu