Redacția

Pe fondul amenințărilor rusești, Volodimir Zelenski reclamă aderarea Ucrainei la UE și NATO: Nu putem sta la nesfârşit în sala de aşteptare

Pe fondul amenințărilor rusești, Volodimir Zelenski reclamă aderarea Ucrainei la UE și NATO: Nu putem sta la nesfârşit în sala de aşteptare

16 apr. 8
Biden, către Putin: Momentul dezescaladării a sosit

Biden, către Putin: Momentul dezescaladării a sosit

16 apr. 9
Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat joi că „a sosit” „momentul dezescaladării” cu Rusia, îndemnându-l în special pe omologul său Vladimir Putin să se abţină de la orice acţiune militară împotriva Ucrainei, notează AFP, citată de Agerpres. După ce a anunţat sancţiuni financiare şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, liderul de la Casa Albă şi-a […]
Purtarea măștii în exterior nu mai este obligatorie în Israel începând de duminică/ Peste jumătate dintre israelieni sunt vaccinați cu două doze Pfizer

Purtarea măștii în exterior nu mai este obligatorie în Israel începând de duminică/ Peste jumătate dintre israelieni sunt vaccinați cu două doze Pfizer

16 apr. 9
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va participa la Kiev la sărbătorirea a 30 de ani de la proclamarea independenţei Ucrainei. Ursula von der Leyen a declinat invitaţia preşedintelui Zelenski

15 apr. 1
Andrei Baciu: Trebuie să găsim cele mai bune soluţii ca în spitale să existe suficiente locuri în secţiile ATI

Andrei Baciu: Trebuie să găsim cele mai bune soluţii ca în spitale să existe suficiente locuri în secţiile ATI

15 apr. 38
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a transmis, joi seară, că trebuie găsite cele mai bune soluţii pentru creşterea numărului de paturi ATI, dar şi pentru limitarea numărului de îmbolnăviri. De asemenea, Baciu afirmă că se depun toate eforturile ca prin centrele de vaccinare să treacă un număr cât mai mare de români, […]
Donald Tusk, despre Ungaria și Polonia: Au promis mai puțină libertate, dar mai multă siguranță și securitate. Și și-au ținut promisiunea, dar numai prima jumătate din promisiune

Donald Tusk, despre Ungaria și Polonia: Au promis mai puțină libertate, dar mai multă siguranță și securitate. Și și-au ținut promisiunea, dar numai prima jumătate din promisiune

15 apr. 3
Șeful forțelor americane în Europa: Probabilitatea unei invazii ruse în Ucraina este „redusă”

Șeful forțelor americane în Europa: Probabilitatea unei invazii ruse în Ucraina este „redusă”

15 apr. 2
Probabilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina în următoarele săptămâni este „redusă la medie”, a estimat joi şeful forţelor americane în Europa, generalul Tod Wolters, în timp ce Moscova a masat trupe la graniţa ucraineană, relatează France Presse, preluată de Agerpres. Întrebat de o comisie a Camerei Reprezentanţilor cu privire la recenta creştere a tensiunilor între […]
Brașovenii au așteptat-o cu flori pe Andreea Moldovan în fața Spitalului de Infecțioase, în semn de respect

Brașovenii au așteptat-o cu flori pe Andreea Moldovan în fața Spitalului de Infecțioase, în semn de respect

15 apr. 38
Chiar dacă n-a ajuns încă la Brașov, fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan – demisă intempestiv de premierul Cîțu – a fost așteptată cu flori de mai mulți simpatizanți, în fața Spitalului de Infecțioase. Brașovenii au vrut, joi, să o întâmpine pe Andreea Moldovan cu flori în semn de respect pentru activitatea […]
Omul de afaceri Ion Ţiriac a mărturisit că a fost bolnav de Covid la 82 de ani: „Am avut norocul norocului, am trecut prin boală fără să simt”

Omul de afaceri Ion Ţiriac a mărturisit că a fost bolnav de Covid la 82 de ani: „Am avut norocul norocului, am trecut prin boală fără să simt”

15 apr. 12
Persoanele din listele de așteptare pentru vaccinare pot să vadă poziția pe care se află și capacitatea de vaccinare

Persoanele din listele de așteptare pentru vaccinare pot să vadă poziția pe care se află și capacitatea de vaccinare

15 apr. 6
Persoanele din listele de așteptare pentru vaccinare pot să vadă poziția pe care se află și capacitatea de vaccinare, anunță CNCAV. „Platforma de programare a fost optimizată! Acum se poate vedea: – poziția în lista de așteptare; – capacitatea de vaccinare”, anunță CNCAV într-o postare pe pagina de Facebook RO Vaccinare. Aproximativ 97.000 de locuri […]
Polonia a expulzat trei angajați ai Ambasadei ruse la Varșovia, din solidaritate cu SUA

Polonia a expulzat trei angajați ai Ambasadei ruse la Varșovia, din solidaritate cu SUA

15 apr. 1
Polonia a declarat trei diplomaţi ruşi, angajaţi ai ambasadei ruse la Varşovia, persona non grata, exprimându-şi solidaritatea cu măsuri similare luate joi de Statele Unite, a declarat Ministerul de Externe polonez, citat de DPA. Cei trei diplomaţi urmează să fie expulzaţi ca urmare a încălcării condiţiilor statutului lor diplomatic şi efectuare de acţiuni dăunătoare Poloniei, […]
Ciolacu anunță că PSD depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului: Cred că între timp s-a dezumflat domnul Barna, s-a dezumflat revoluţia. Eu mă bucur că am început să facem o distincţie între Guvernul României şi coaliţie

15 apr. 20
Pietonii vor fi amendaţi dacă stau cu ochii în telefon și nu sunt atenţi când traversează strada, conform propunerii de modificare a Codului Rutier

Pietonii vor fi amendaţi dacă stau cu ochii în telefon și nu sunt atenţi când traversează strada, conform propunerii de modificare a Codului Rutier

15 apr. 7
Fotbal: CFR Cluj a câştigat Supercupa României, după 4-1 cu FCSB la loviturile de departajare

Fotbal: CFR Cluj a câştigat Supercupa României, după 4-1 cu FCSB la loviturile de departajare

15 apr. 1
CFR Cluj a câştigat ediţia 2020 a Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FCSB cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare, joi seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti. La finalul celor 90 de minute regulamentare scorul a fost egal, 0-0, relatează Agerpres. Campioana a cucerit pentru a patra oară trofeul […]
Primăria Constanţa a depus dosarul de candidatură pentru obţinerea titlului de Capitală Mondială a Cărţii UNESCO 2023

Primăria Constanţa a depus dosarul de candidatură pentru obţinerea titlului de Capitală Mondială a Cărţii UNESCO 2023

15 apr.
Reprezentanții Primăriei Constanţa au anunțat joi că au depus dosarul de candidatură pentru obţinerea titlului de Capitală Mondială a Cărţii UNESCO 2023. Titlul de Capitală Mondială a Cărţii se acordă pe o durată de 12 luni, unui singur oraş desemnat de UNESCO. „Primăria municipiuluRei Constanţa a transmis astăzi către Secretariatul UNESCO dosarul de candidatură pentru […]
Din 1 mai, locuitorii din Sectorul 6 vor avea acces la terenurile de sport şi în spaţiile de recreere amenajate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar

Din 1 mai, locuitorii din Sectorul 6 vor avea acces la terenurile de sport şi în spaţiile de recreere amenajate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar

15 apr. 3
Ilfov: Se prelungește carantina pentru localitățile Berceni şi Otopeni, cu 7 zile / Comuna Cernica iese din carantină

Ilfov: Se prelungește carantina pentru localitățile Berceni şi Otopeni, cu 7 zile / Comuna Cernica iese din carantină

15 apr.
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu 7 zile pentru localităţile ilfovene Berceni şi Otopeni, începând cu data de 15.04.2021, ora 22:00. UPDATE: În schimb, măsura carantinei zonale va fi ridicată joi seara, la ora 22,00, pentru comuna Cernica, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov. Prefectura Ilfov a informat că rata de […]
Gabriela Firea: Au tăiat fără milă veniturile medicilor şi profesorilor! Austeritatea s-a instalat! Raluca Turcan şi Florin Cîţu nu s-au lăsat şi, în ciuda observaţiilor venite din ministere, au aprobat Memorandumul privind tăierea veniturilor

15 apr. 17
Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez au confirmat că s-au despărţit: Ne-am dat seama că ne simţim mai bine ca prieteni 

Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez au confirmat că s-au despărţit: Ne-am dat seama că ne simţim mai bine ca prieteni 

15 apr. 6
Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez şi fostul jucător de baseball Alex Rodriguez au confirmat că s-au despărţit, joi, la o lună după ce au negat existenţa unor probleme în relaţia lor de cuplu care a durat patru ani, informează Reuters, citat de Agerpres. „Ne-am dat seama că ne simţim mai bine ca prieteni şi ne […]
În ultimele 24 de ore au fost administrate 80.056 de doze de vaccin, dintre care 61.727 - Pfizer, 9.252 - AstraZeneca şi 9.077 - Moderna

În ultimele 24 de ore au fost administrate 80.056 de doze de vaccin, dintre care 61.727 – Pfizer, 9.252 – AstraZeneca şi 9.077 – Moderna

15 apr. 2
Marks&Spencer dă în judecată Aldi, pe care-l acuză de copierea prăjiturii în formă de omidă Colin

Marks&Spencer dă în judecată Aldi, pe care-l acuză de copierea prăjiturii în formă de omidă Colin

15 apr.
Marks & Spencer (M&S) dă în judecată Aldi, pe care-l acuză de faptul că prăjitura Cuthbert the Caterpillar încalcă marca sa Colin the Caterpillar, relatează BBC, citat de News.ro M&S susţine că asemănarea celor două produse îi determină pe consumatori să creadă că au acelaşi standard şi profită de pe urma reputaţiei sale. M&S a […]