Selecţionerul Edward Iordănescu debutează, vineri, pe banca tehnică a echipei naţionale a României, care va întâlni, vineri seară, de la ora 20.15, echipa Greciei, într-un meci amical, transmite News.ro. Edward Iordănescu a fost numit în funcţie la 25 ianuarie, el înlocuindu-l pe Mirel Rădoi. În vârstă de 43 de ani, Iordănescu a semnat pentru următoarele […]
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au cerut crearea unui fond de solidaritate pentru a sprijini redresarea economică a Ucrainei după invazia rusă, la încheierea primei din cele două zile de discuţii desfăşurate joi la Bruxelles, informează vineri dpa, citată de Agerpres. Fondul urmează să sprijine Ucraina ca urmare a „distrugerii şi pierderilor enorme” provocate […]
Irina-Camelia Begu , locul 70 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 1, calificându-se în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open, transmite News.ro. În setul I, Begu a reuşit break-ul la scorul de 3-3 şi […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit membrilor Consiliului European pentru impunerea de sancţiuni împotiva Rusiei, dar a spus că „a fost puţin cam târziu”, relatează CNN, citată de News.ro. În discursul său adresat Consiliului European şi postat pe Facebook joi noapte, Zelenski a afirmat că, dacă sancţiunile erau preventive, exista o şansă ca Rusia să […]
Liudmila Denisova, însărcinata în Parlamentul ucrainean cu drepturile omului, a declarat, joi, că peste 400.000 de cetăţeni ai Ucrainei au fost duşi fără voia lor în Rusia, informează AP. Denisova a spus că ucrainenii au fost luaţi de soldaţii ruşi din Mariupol şi din alte oraşe ucrainene asediate. Printre sutele de mii de ucraineni duşi […]
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, este de părere că un atac chimic din partea Rusiei este puţin probabil, susţinând că nu este cazul ca populaţia să intre în panică. El afirmă că militarii români sunt „pregătiţi pentru astfel de riscuri”. „Există ameninţarea din partea Rusiei că va folosi arme chimice. Eu cred că este puţin […]
Secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale Cristian Vasilcoiu afirmă că 136 de firme oferă peste 3.000 de locuri de muncă pentru cetăţenii ucraineni, în Revisal fiind înregistrate 3.235 de contracte de muncă ale unor persoane din Ucraina, Dintre acestea, 675 au fost înregistrate după izbucnirea războiului din ţara vecină. „La o lună […]
Preşedintele american Joe Biden a declarat, joi, că s-ar considera foarte norocos dacă fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, ar candida împotriva sa pentru încă un mandat, la alegerile din 2024. Potrivit Reuters, Biden a reacţionat astfel când a fost întrebat în legătură cu îngrijorările Europei că o persoană ca predecesorul său, “poate […]
Sportivul David Popovici (CS Dinamo) a cucerit titlul în proba de 200 m spate, joi, la Campionatele Naţionale de înot în bazin olimpic (50 de metri) de la Bacău, după ce miercuri se impusese la 100 m spate. Campionul european la 200 m liber (bazin scurt) a ieşit învingător cu timpul de 01 min 46 […]
Locuitorii satelor din regiunea Cernăuţi îi omagiază pe militarii care şi-au pierdut viaţa în războiul declanşat pe 24 februarie, arată un reportaj Agerpres realizat de trimişii speciali ai agenției, Cristian Lupaşcu şi Alfred Schupler. Sute de oameni, copii şi adulţi, stau în genunchi, pe marginea drumurilor, în timpul funeraliilor victimelor armatei ruse. Pentru ei, militarii […]