Biserica Angliei și-a cerut duminică scuze pentru legile antievreiești care au fost adoptate în urmă cu 800 de ani și care au dus în cele din urmă la expulzarea evreilor din regat timp de sute de ani. La o slujbă specială care a avut loc la Catedrala Christ Church din Oxford au participat rabinul-șef al […]
La doar câteva zile de la momentul în care s-a reluat circulația tramvaielor în zona Gării de Nord din Timișoara, după ce calea de rulare a fost reabilitată, un tramvai a sărit de pe șine, chiar în curbă și a ajuns pe trotuar, transmite Opinia Timișoarei. De vină, spun reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara, […]
Astronomi de la Institutul Max Planck pentru fizică extraterestră (MPE) din Germania au descoperit peste 1.000 de urme provenite probabil de la asteroizi necunoscuţi până în prezent, informează DPA. Oamenii de ştiinţă au făcut cercetări în arhiva Telescopului spaţial Hubble din ultimii 20 de ani, a anunţat institutul cu sediul în Garching, în apropiere de […]
Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei” şi „Ziua Europei”, transmite […]
Un târg de cai organizat ilegal în localitatea bistriţeană Sărăţel a fost întrerupt, duminică, de poliţişti, fiind verificate 58 de cabaline şi legitimate 34 de persoane, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Este al doilea eveniment de acest gen oprit de poliţişti în ultima săptămână, un târg de cabaline ilegal fiind […]
Patru adolescente fugite dintr-un centru de plasament care nu aparţine DGASPC, situat în judeţul Argeş, au fost căutate cu forţe extinse de către poliţiştii argeşeni după ce conducerea centrului a sesizat autorităţile cu privire la dispariţia lor. Fetele au fost găsite tefere pe raza municipiului Piteşti. Cele patru tinere cu vârste cuprinse între 15 şi […]