Ucraina a înaintat justiţiei încă opt dosare privind comiterea unor crime de război, în afară de cele trei cazuri în care au fost decise sentinţe contra unor soldaţi ruşi, a anunţat miercuri procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, transmite Reuters, citată de Agerpres. Până în prezent, Ucraina a deschis peste 16.000 de anchete asupra unor […]
În contextul afluxului sporit a transportului de mărfuri la frontiera de stat a Republicii Moldova cu România, din primele zile ale crizei, Ministerul de Interne din Republica Moldova a anunțat că a suplimentat acțiunile pentru fluidizarea traficului din vămile cu România, unde tirurile și camioanele moldovene și ucrainene stau zile întregi ca să intre în […]
Un târg de adopţii pentru căţeii din adăposturile Municipalităţii are loc, sâmbătă, la Opera Comică pentru Copii, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) transmis, miercuri, Agerpres. Târgul de adopţii – organizat prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) – are loc între orele 14.00 şi 17.00. Căţeii sunt microcipaţi, vaccinaţi, deparazitaţi intern […]
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că revine Ucrainei sarcina de a rezolva problema reluării transporturilor de cereale prin deminarea porturilor sale, relatează Reuters, citată de The Guardian. Vorbind la Ankara, unde se afla în vizită la omologul său turc, Mevlüt Çavușoğlu, Lavrov a afirmat că nu este necesară nicio acțiune din partea […]
Pragurile pentru achiziţiile publice directe pentru lucrări şi pentru bunuri şi servicii se dublează, potrivit unei propuneri legislative aprobate de Senat miercuri, relatează Agerpres. Senatul a adoptat un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de […]
Un TIR a lovit, miercuri, un microbuz, pe DN 1A, în zona localităţii dâmboviţene Butimanu, informează ISU Dâmboviţa, citat de Agerpres. Conform sursei citate, microbuzul a ricoşat într-o căruţă. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, trei echipaje SMURD şi o ambulanţă. Echipajele de salvare ajunse la faţa locului […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că îl susţine pe Iulian Iancu pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, deoarece este un specialist în domeniul energiei, menţionând că nu are ştiinţă că acesta ar fi lucrat sau lucrează pentru un stat străin, relatează Agerpres. „Iulian Iancu este propunerea PSD pentru […]
366 cazuri noi de COVID din circa 12.700 de teste și 3 decese au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat miercuri de Ministerul Sănătății. Numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 446, cu 19 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 44 persoane, cu 8 […]
Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunţat miercuri că s-a aliat cu Uber, care are maşini mai mici decât ale agenţiei ONU, pentru a distribui ajutor de urgenţă în Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres. „Vehiculele mari au probleme în a ajunge la persoanele aflate în nevoie în aglomerări urbane, colaborarea cu Uber îi permite PAM […]
Forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă pe poziţii mai bune în Severodoneţk, însă nu vor ceda acest oraş din estul Ucrainei, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Gaidai, citat de Reuters şi AFP, citate de Agerpres. Luptele înverşunate din localitate continuau miercuri, în timp ce Ucraina se aştepta la o intensificare […]
Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 238 de voturi ”pentru” şi un vot ”împotrivă”, proiectul de lege pentru modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care prevede instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor, transmite Agerpres. Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi […]