Parlamentul bulgar a votat vineri pentru ridicarea veto-ului său asupra deschiderii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, deschizând astfel calea pentru un progres. Decizia a fost adoptată cu 170 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 21 de abţineri, a anunţat Atanas Atanasov, vicepreşedintele parlamentului, transmite AFP, preluată de Agerpres. Vom reveni […]
În weekendul 25-26 iunie, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” redeschide pentru pietoni Şoseaua Kiseleff şi Drumul Taberei şi prezintă o nouă serie de spectacole şi activităţi în aer liber pregătite de centre culturale, teatre, şcoli, universităţi şi artişti independenţi din Bucureşti, relatează News.ro. Desfăşurat pe parcursul mai multor weekenduri din perioada aprilie-octombrie 2022, „Străzi […]
Guvernul român a semnat un acord cu Dubai’s Ports, Customs and Free Zone Corporation (PCFC) și DP World pentru dezvoltarea unei noi infrastructuri în Portul Constanța. Acordul cu entitățile din Dubai va ajuta la modernizarea și transformarea Portului Constanța într-unul dintre cele mai importante hub-uri de marfă și de vehicule de la Marea Neagră, scrie […]
Un studiu recent al Imperial College London, publicat în revista Lancet, sugerează că aproape 20 de milioane de vieți au fost salvate de vaccinul COVID în primul său an de existență, relatează Sky News. Experții consideră că mai multe decese au fost prevenite în țările mai bogate, 12,2 milioane fiind salvate în țările cu venituri […]
Forțele rusești au vizat și distrus unele dintre drumurile care duc în orașul ucrainean Lysychansk, care a fost încercuit, potrivit șefului administrației militare regionale din Luhansk, relatează CNN. „Rușii distrug cu elicopterele drumurile și podurile care duc spre Lysychansk”, a scris vineri Serhiy Hayday pe contul său oficial de Telegram. Postarea, care a inclus o […]
Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 30 iunie – 3 iulie, o nouă ediţie a Festivalului Medieval, transmite Rador. Evenimentul este unul dintre cele mai mari din Europa, cu obiceiuri şi tradiţii, cavaleri, meşteri, oşteni, domniţe, menestreli şi îmblânzitori de foc şi, în premieră naţională, cu Campionatul European de Full Contact Jousting. Festivalul va fi […]
Statele Unite au informații potrivit cărora Flota Mării Negre a Marinei ruse „are ordin să blocheze efectiv porturile ucrainene Odesa și Ochakiv”, a declarat un oficial american pentru CNN, citând ceea ce a fost descris ca fiind informații recent declasificate. Potrivit oficialului, aceste informații au dezvăluit, de asemenea, indicii că forțele rusești desfășoară mine în […]
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească, pe cale aeriană, înspre şi dinspre Regatul Spaniei că mai multe organizaţii sindicale au anunţat, pentru mai multe perioade din luna iulie, o grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene EasyJet şi, în acest context, pot exista blocaje majore […]
Târgul de Oferte Educaţionale din Bucureşti va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 – 17.00, în incinta Colegiului Naţional „Octav Onicescu” din Sectorul 4, la care vor fi prezenţi reprezentanţi de la 55 de licee de stat şi private, relatează Agerpres. Potrivit Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, organizatorul evenimentului, vor fi şi standuri […]
Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 50 m spate din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie de la Budapesta, relatează News.ro. Sportivul român a concurat în seria a patra şi a terminat cursa cu timpul de 24.79 secunde, al şaptelea al seriilor. Semifinalele probei vor avea loc de la orele 20:09 şi 20:14. […]
Primăria Sectorului 1 va moderniza anul acesta 50 de străzi, dintre care şase sunt uliţe de pământ, a anunţat edilul Clotilde Armand, relatează Agerpres. Ea a scris, vineri, pe Facebook că autoritatea locală îşi propune ca, din 2023, să asfalteze peste 200 de străzi anual. „Am semnat zilele trecute un acord cadru pentru asfaltare în […]