Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj, care deservește o populație de 351.707 persoane are asigurate puțin peste 270 de mii de persoane, anunță Gazeta de Sud. 81.462 de cetățeni nu au niciun tip de asigurare medicală, ceea ce reprezintă un procent de 23.17% din populația județului. Aceștia pot beneficia de pachetul minimal de servicii, […]
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a autorizat, miercuri, pentru un sezon locurile în picioare pe stadioane pentru competiţiile europene în Franţa, Germania şi Anglia, o măsură cerută de multă vreme de asociaţiile de suporteri, informează AFP, preluată de Agerpres. Dacă tribunele în picioare, loc de manifestare a emoţiilor şi, totodată, mijloc de creştere a capacităţii […]
Membrii sindicatului spaniol al personalului navigant al Ryanair plănuiesc să facă greve timp de patru zile săptămânal, până în ianuarie, pentru a solicita salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, a declarat un lider al sindicatului USO într-un comunicat de miercuri, transmite Reuters, preluată de News.ro. Acţiunea grevistă, care este susţinută şi de […]
Forțele Armate Ruse se vor îndrepta către Transnistria, ocupând regiunile Odesa și Mikolaiv, a declarat pe 25 iulie, un membru al Consiliului rus pentru relații interetnice de pe lângă preşedintele rus, Vladimir Putin, analistul politic Bogdan Bezpalko, relatează Agenţia de presă Regnum, citată de Rador. „Este evident faptul că direcţia în care se vor îndrepta […]
Trăsătura principală a lumii democratice de astăzi este aceea că e lipsită de lideri. Acum 25 de ani aveam prezențe sigure pe ele: Bill Clinton, Helmut Kohl și Tony Blair – și Alan Greenspan [președintele Rezervei Federale (1987-2006) – n.trad.]. Acum avem un președinte american pe cale să-și rateze misiunea, un cancelar german fricos, un […]
Mai mult de zece rachete care ar fi fost lansate din Belarus au lovit regiunea Cernihiv în această dimineață, potrivit oficialilor ucraineni citați de The Guardian. Guvernatorul regional Viacheslav Chaus a declarat că „mai mult de zece” rachete au fost trase de pe teritoriul Belarusului, lovind zona Goncharivska în jurul orei 5 dimineața. Într-o actualizare […]
Traficul rutier este restricționat, joi, pe A1 București-Pitești din cauza unor lucrări. „Astăzi, între orele 07.00 – 15.00, circulația va fi restricționată pe a doua bandă pe A1 pe sensul Pitești către București, între kilometrii 34 – 30, în zona localității Bolintin Vale, județul Giurgiu, pentru colectarea nisipului din zona mediana”, informează Centrul INFOTRAFIC din […]
McDonald’s a majorat preţul cheeseburgerilor în Marea Britanie pentru prima dată în 14 ani, din cauza presiunii asupra costurilor, transmite CNBC, citată de News.ro. Lanţul de fast-food a confirmat miercuri că burgerul emblematic este unul dintre produsele care se confruntă cu creşteri de preţ în reţeaua sa de restaurante din Marea Britanie. Costul unui cheeseburger […]