Redacția

Credibilitatea şi independenţa băncilor centrale din întreaga lume vor fi în pericol, dacă inflaţia ridicată nu va fi adusă sub control - avertizează Banca Reglementelor Internaţionale

Credibilitatea şi independenţa băncilor centrale din întreaga lume vor fi în pericol, dacă inflaţia ridicată nu va fi adusă sub control – avertizează Banca Reglementelor Internaţionale

21 mai
VIDEO Peste 36.000 de persoane sunt sinistrate în urma inundaţiilor care au devastat nord-estul Italiei / 14 persoane au murit și numeroase case au fost înghițite de ape

Alegeri legislative în Grecia: Perspectiva unui parlament fără majoritate și a unor alegeri repetate foarte curând așa cum speră prim ministrul de centru dreapta, Kyriakos Mitsotakis

Chitara care a aparținut solistului trupei Nirvana, Kurt Cobain, și care fusese spartă de artist pe scenă în timpul unui concert, a ajuns să fie vândută cu 600.000 de dolari, la o licitație în SUA

Poliția de Frontieră, 72 de fapte ilegale și amenzi aplicate în valoare de peste 12.000 de lei, în ultimele 24 de ore

Poliţiştii de frontieră au constatat, în ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – 72 de fapte ilegale (34 infracţiuni şi 38 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.540 lei, relatează Agerpres. Bunurile ridicate […]
Directorul general al IEA, Fatih Birol: Măsurile occidentale care vizează exporturile de energie ale Rusiei şi-au atins obiectivele de stabilizare a pieţelor petroliere şi de reducere a veniturilor Rusiei din exporturile de petrol şi gaze

Report de peste 8,16 milioane de euro la tragerea Loto 6/49, de duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 978.600 de euro

UPDATE Zelenski pare să confirme din Japonia că Ucraina a pierdut orașul Bahmut: „Astăzi, Bahmut nu este decât în inimile noastre” / Purtătorul său de cuvânt revine asupra declarației și neagă că rușii dețin controlul asupra orașului

21 mai 12
Olaf Scholz nu se aşteaptă ca avioanele de luptă F-16 să fie livrate Ucrainei imediat. El spune că planul de instruire a piloților pe aceste aparate reprezintă un angajament al Occidentului pe termen lung

Grecii votează duminică la alegerile legislative / Premierul Kyriakos Mitsotakis pornește ca favorit în această cursă electorală

Premierul de dreapta la final de mandat, Kyriakos Mitsotakis, pleacă favorit în alegerile legislative de duminică din Grecia, al cărui deznodământ l-ar putea determina totuşi să organizeze un nou scrutin în lipsa unei majorităţi stabile, relatează Agerpres citân AFP. Principalul său contracandidat, liderul Syriza, Alexis Tsipras, vrea să revină la conducerea ţării după un prim […]
VIDEO Noi proteste în Georgia  / Poliția a îndepărtat protestatarii din fața unui hotel unde se aflau cazate rude ale ministrului rus de externe Serghei Lavrov

21 mai 1
LIVE Ziua 452 de război: Moscova a revendicat cucerirea completă a oraşului Bahmut / Joe Biden a promis în cadrul G7 furnizarea unui nou pachet de ajutor pentru Ucraina

21 mai 3
Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, la summitul G7: China este din ce în ce mai autoritară atât acasă, cât şi în străinătate. Este cea mai mare provocare a epocii noastre

VIDEO Atac armat în Mexic, asupra participanților la o competiție de raliu / Cel puțin zece persoane au murit iar alte nouă sunt rănite

Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc duminică onomastica, cu ocazia Sfinţilor Constantin şi Elena

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, numele de Constantin sau derivate ale acestuia poartă 690.537 de bărbaţi, iar cel de Elena sau derivate – 1.115.351 de femei, relatează Agerpres. Cel mai întâlnit nume bărbătesc este Constantin, 434.709, urmat de Cosmin – 116.631, Costel – 75.487 şi Costică – 25.205. Alte derivate […]
Premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu se întâlnesc duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, în încercarea de a împiedica declanșarea grevei generale, anunțată a începe luni

21 mai 10
VIDEO Cel puţin 9 persoane au murit călcate în picioare, într-o busculadă produsă pe un stadion din El Salvador, unde se disputa un meci de fotbal între echipa locală Alianza şi echipa Fas

Pompierii militari au avut zeci de intervenții în ultimele 24 de ore, în urma ploilor și rafalelor puternice care au afectat regiunile țării / În Cluj, mai mulți arbori au blocat șoseaua spre Tarnița, iar la Lugoj străzile au fost complet inundate

UPDATE Explozie puternică la o stație de alimentare cu gaz comprimat, în județul Ilfov / O persoană a murit iar alta a fost grav rănită

Un autoturism a spart peretele unui restaurant în județul Cluj, ajungând în mijlocul localului / În incinta restaurantului nu se afla nimeni la ora respectivă  / Doi dintre ocupanții mașinii, transportați la spital

Armistițiu de o săptămână în Sudan, după ce liderii armatei și paramilitarii au convenit să faciliteze livrarea şi distribuirea ajutorului umanitar, restabilirea serviciilor esenţiale şi retragerea trupelor din spitale şi din infrastructura publică esenţială