Adrian Tudor

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, despre dosarul stimulatoarelor cardiace: Refolosirea dispozitivelor medicale este ilegală şi imorală / Medicii din acest caz vor intra în comisii de disciplină teritoriale la Iaşi şi Braşov

28 feb.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu, a declarat, marţi, la Craiova, în legătură cu dosarul stimulatoarelor cardiace de la Iaşi, că refolosirea acestor dispozitive medicale este ilegală, imorală şi împotriva eticii profesionale. „O precizare vizavi de ce s-a întâmplat la Iaşi: refolosirea dispozitivelor medicale este ilegală, imorală şi împotriva eticii profesionale”, a […]
Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, despre dosarul stimulatoarelor cardiace: Refolosirea dispozitivelor medicale este ilegală şi imorală / Medicii din acest caz vor intra în comisii de disciplină teritoriale la Iaşi şi Braşov

Cererea Ucrainei privind avioanele de luptă nu are în prezent niciun sens, spune cancelarul Germaniei, Olaf Scholz 

23 feb.
Întrebarea dacă să înarmăm sau nu Ucraina cu avioane de luptă „nu are sens în prezent”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu în care i s-a cerut să abordeze apelurile tot mai numeroase pentru ca puterile occidentale să facă acest lucru, scrie Reuters. Intervievat de televiziunea publică ZDF, Scholz, care s-a confruntat anterior […]
Cererea Ucrainei privind avioanele de luptă nu are în prezent niciun sens, spune cancelarul Germaniei, Olaf Scholz 

Fotbalistul Sergio Ramos s-a retras din naţionala Spaniei / „Am primit un telefon de la actualul selecționer care mi-a spus că nu contează și nu va conta pe mine”

23 feb.
Spaniolul Sergio Ramos a anunţat, joi, că se retrage din naţionala de fotbal ţării sale, însă a precizat că decizia vine ca urmare a unei discuţii cu actualul selecţioner, Luis de la Fuente. Jucătoul lui Paris Saint-Germain, care a câștigat Cupa Mondială din 2010 și Campionatul European din 2008 și 2012 cu La Roja, a […]
Fotbalistul Sergio Ramos s-a retras din naţionala Spaniei / "Am primit un telefon de la actualul selecționer care mi-a spus că nu contează și nu va conta pe mine"

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, îl nominalizează pe un fost director MasterCard, Ajay Banga, la conducerea Băncii Mondiale 

23 feb.
Președintele SUA, Joe Biden, l-a nominalizat joi pe Ajay Banga pentru funcția de președinte al Băncii Mondiale, lăudând experiența sa în crearea de parteneriate public-private pentru a aborda incluziunea financiară și schimbările climatice, scrie Reuters. Banca Mondială a declarat miercuri că se așteaptă să selecteze un nou președinte până la începutul lunii mai pentru a-l […]
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, îl nominalizează pe un fost director MasterCard, Ajay Banga, la conducerea Băncii Mondiale 

FOTO Polonia a început să instaleze bariere antitanc la graniţele cu Belarus şi Rusia/ Ministrul polonez al Apărării: „Face parte din strategia noastră de apărare și descurajare”

23 feb.
Polonia şi-a întărit frontiera cu Rusia şi Belarus, într-un moment când lumea marchează împlinirea unui an de la invazia rusă din Ucraina, relatează joi dpa. Acest lucru „face parte din strategia noastră de apărare şi descurajare”, a transmis pe Twitter ministrul polonez al apărării Mariusz Balaszczak. El a precizat că a fost instalată prima barieră la […]
FOTO Polonia a început să instaleze bariere antitanc la graniţele cu Belarus şi Rusia/ Ministrul polonez al Apărării: "Face parte din strategia noastră de apărare și descurajare"

Netflix reduce prețurile pentru a crește numărul de abonamente / În România, Netflix a ieftinit săptămâna trecută abonamentul Basic la 4,99 euro, dar conținutul poate fi vizionat pe un singur dispozitiv

23 feb.
Netflix a anunțat joi că a redus prețurile abonamentelor în unele țări, în timp ce gigantul de streaming încearcă să mențină creșterea numărului de abonați pe fondul concurenței acerbe din partea rivalilor, scrie Reuters. Odată cu răcirea boom-ului alimentat de pandemie și cu consumatorii care devin mai prudenți în privința cheltuielilor, concurența în afacerile de […]
Netflix reduce prețurile pentru a crește numărul de abonamente / În România, Netflix a ieftinit săptămâna trecută abonamentul Basic la 4,99 euro, dar conținutul poate fi vizionat pe un singur dispozitiv

”Echipă de criză” pentru gala premiilor Oscar 2023, care să reacţioneze la orice incidente neprevăzute / Anul trecut, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pălmuit pe Chris Rock

23 feb.
„O echipă de criză” va fi înfiinţată în premieră la ediţia din acest an a galei premiilor Oscar pentru a fi pregătită să reacţioneze la orice incidente neprevăzute, a anunțat Bill Kramer, directorul executiv al Academiei de film americane (AMPAS),informează DPA. Bill Kramer a dezvăluit că echipa a examinat „multe scenarii” înaintea celei de-a 95-a ediţii […]
''Echipă de criză'' pentru gala premiilor Oscar 2023, care să reacţioneze la orice incidente neprevăzute / Anul trecut, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pălmuit pe Chris Rock

Criza fructelor și legumelor din Marea Britanie ar putea dura încă o lună, anunță guvernul  

23 feb.
Britanicii s-ar putea confrunta cu o penurie roșii, castraveți și ardei, timp de încă o lună, a anunțat joi guvernul, scrie Reuters. Miercuri, cel mai mare grup de supermarketuri din Marea Britanie, Tesco, a procedat precum rivalii Asda, Morrisons și Aldi și raționalizate vânzarea de fructe și legume. Asta după ce aprovizionarea cu marfă din […]
Criza fructelor și legumelor din Marea Britanie ar putea dura încă o lună, anunță guvernul  

România TV, încă două amenzi de câte 10.000 de lei şi două somaţii publice de la CNA / Postul de televiziune a încălcat legislația referitoare la informarea obiectivă a publicului şi asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii

23 feb.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul România TV cu două amenzi de câte 10.000 de lei şi două somaţii publice din cauza încălcărilor legislaţiei referitoare la informarea obiectivă a publicului şi asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, ca şi a acelora care reglementează obligativitatea prezentării unui punct de vedere al […]
România TV, încă două amenzi de câte 10.000 de lei şi două somaţii publice de la CNA / Postul de televiziune a încălcat legislația referitoare la informarea obiectivă a publicului şi asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii

Trei bărbaţi au furat tabla de pe acoperişul tribunei unui stadion din Dâmbovița / Ei au fost prinşi pe drum, în timp ce duceau 67 de bucăți de tablă metalică ondulată cu o căruţă

23 feb.
Trei bărbaţi din judeţul Dâmboviţa au fost arestaţi preventiv, joi, pentru furt calificat, după ce au furat tabla de pe acoperişul tribunei stadionului din localitatea Mija. Ei au fost prinşi în flagrant de Poliţie şi Jandarmerie, în apropierea arenei sportive, în timp ce transportau cu o căruţă 67 de bucăţi de tablă metalică ondulată. ”Din verificările […]
Trei bărbaţi au furat tabla de pe acoperişul tribunei unui stadion din Dâmbovița / Ei au fost prinşi pe drum, în timp ce duceau 67 de bucăți de tablă metalică ondulată cu o căruţă

Poliţia Română și-a făcut bilanțul pe 2022: Infracţionalitatea, mai scăzută cu 9,3% faţă de media ultimilor 10 ani / Numărul accidentelor rutiere, cel mai mic din ultimul deceniu / România are, însă, cea mai mare rată a mortalităţii în accidente rutiere din UE  

23 feb.
Poliţia Română și-a publicat bilanțul activității din 2022, precizând că s-a intervenit la peste 816.000 de apeluri la 112. Anul trecut au fost instrumentate peste 1,6 milioane de dosare penale, împreună cu unităţile de parchet, dar, potrivit Poliţiei Române, infracţionalitatea a fost mai scăzută cu 9,3% decât media ultimilor zece ani. ”Prin eforturi semnificative, s-a […]
Poliţia Română și-a făcut bilanțul pe 2022: Infracţionalitatea, mai scăzută cu 9,3% faţă de media ultimilor 10 ani / Numărul accidentelor rutiere, cel mai mic din ultimul deceniu / România are, însă, cea mai mare rată a mortalităţii în accidente rutiere din UE  

Școlile din județul Vaslui vor fi expertizate tehnic, anunţă prefectul Daniel Onofrei / Nicio instituție publică din județ nu știe câte școli ar fi afectate în cazul unui seism puternic

23 feb.
Toate clădirile în care funcţionează unităţi de învăţământ din județul Vasului vor fi expertizate din punct de vedere tehnic în perioada următoare, în vederea întocmirii unei situaţii clare cu privire la starea şcolilor şi a grădinițelor, a anunțat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei. De asemenea, expertizarea acestor imobile va fi făcută pentru ca autorităţile să […]
Școlile din județul Vaslui vor fi expertizate tehnic, anunţă prefectul Daniel Onofrei / Nicio instituție publică din județ nu știe câte școli ar fi afectate în cazul unui seism puternic

Guvernul a adoptat ordonanța care îi permite să înființeze noi companii de stat, sub pretextul războiului din Ucraina / Proiectul a fost inițiat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și de ministrul Economiei, Florin Spătaru

22 feb.
Executivul va putea înfiinţa, în numele statului, societăţi cu capital de stat, în România şi în străinătate, cu respectarea prevederilor legislative în domeniul ajutorului de stat, la propunerea ministerelor de resort în al căror domeniu de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăţii sau sub a căror autoritate funcţionează regia autonomă. Potrivit unui comunicat […]
Guvernul a adoptat ordonanța care îi permite să înființeze noi companii de stat, sub pretextul războiului din Ucraina / Proiectul a fost inițiat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și de ministrul Economiei, Florin Spătaru

Platforma „fiipregătit.ro” trebuie afişată pe site-urile tuturor instituţiilor, a decis guvernul / Este sursa oficială de informare care îi învață pe cetățeni cum să se comporte în diferite situaţii de urgenţă sau dezastru

22 feb.
Executivul a adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre prin care autorităţile publice şi instituţiile centrale şi locale au obligaţia de a prelua pe paginile de internet proprii, la loc vizibil, o legătură electronică – link către platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă „fiipregătit.ro”. Potrivit comunicatului de presă al Executivului, decizia a fost luată […]
Platforma „fiipregătit.ro” trebuie afişată pe site-urile tuturor instituţiilor, a decis guvernul / Este sursa oficială de informare care îi învață pe cetățeni cum să se comporte în diferite situaţii de urgenţă sau dezastru

EXCLUSIV Cazul Silviu Mănăstire a ajuns la Consiliul Europei/ Care este răspunsul Guvernului României/ Fostul jurnalist și-a agresat iubita și victima a obținut ordin de protecție/ Faptele au fost dezvăluite de G4Media, iar politicianul PNL i-a amenințat pe jurnaliști

22 feb.
Cazul lui Silviu Mănăstire, lider PNL, a ajuns în atenția Consiliului Europei, după ce gestul său de a amenința jurnaliștii G4Media a fost condamnat de ONG-uri din țară și din străinătate. Toate detaliile au fost înregistrate pe Platforma pentru Protecția Jurnalismului și Siguranța Jurnaliștilor, a fost emisă o așa-numită alertă pentru echipa Consiliului responsabilă de […]
EXCLUSIV Cazul Silviu Mănăstire a ajuns la Consiliul Europei/ Care este răspunsul Guvernului României/ Fostul jurnalist și-a agresat iubita și victima a obținut ordin de protecție/ Faptele au fost dezvăluite de G4Media, iar politicianul PNL i-a amenințat pe jurnaliști

Meta, compania care deține Facebook, se pregătește pentru o nouă rundă de concedieri / Anul trecut, compania a renunțat la 11.000 de angajați, adică 13% din forța sa de muncă

22 feb.
Meta Platforms, compania mamă a Facebook,Instagram și WhatsApp, plănuiește o nouă rundă de reduceri de personal, în cadrul unui efort de reorganizare și reducere a numărului de angajați, care ar putea afecta mii de lucrători, a relatat miercuri Washington Post. Anul trecut, compania de social media a renunțat la 13% din forța sa de muncă […]
Meta, compania care deține Facebook, se pregătește pentru o nouă rundă de concedieri / Anul trecut, compania a renunțat la 11.000 de angajați, adică 13% din forța sa de muncă

Reparația autostrăzii Sebeş – Turda, din care o bucată s-a rupt, va dura trei luni în loc de una, cât anunțase inițial constructorul italian Pizzarotti / Drumul a fost inaugurat înainte de alegerile din 2020 / Circulația în zonă a fost închisă la 1 februarie, lucrările sunt în garanție

22 feb.
Constructorul italian Pizzarotti, care trebuie să repare autostrada din care o bucată s-a desprins, în zona Alba Iulia Nord, a cerut prelungirea cu 60 de zile a termenului de finalizare a reparaţiei. Oficialii CNAIR au declarat că solicitarea va fi aprobată. Iniţial, lucrarea trebuia să fie finalizată în 30 de zile, respectiv la începutul lunii […]
Reparația autostrăzii Sebeş - Turda, din care o bucată s-a rupt, va dura trei luni în loc de una, cât anunțase inițial constructorul italian Pizzarotti / Drumul a fost inaugurat înainte de alegerile din 2020 / Circulația în zonă a fost închisă la 1 februarie, lucrările sunt în garanție

Ambasadorul UE la Chişinău: Tentative de destabilizare a Republicii Moldova există, dar autorităţile au reuşit până acum să le combată / După integrarea în UE, riscurile de securitate nu vor dispărea, dar se vor reduce simţitor

22 feb.
Tentative de destabilizare a Republicii Moldova există, dar autorităţile de la Chişinău au reuşit să facă faţă cu succes până acum acestor ameninţări, a declarat miercuri şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks. De asemenea, el a atenționat cu privire la necesitatea ca Republica Moldova să-şi consolideze rezilienţa şi subliniind susţinerea pe care Uniunea […]
Ambasadorul UE la Chişinău: Tentative de destabilizare a Republicii Moldova există, dar autorităţile au reuşit până acum să le combată / După integrarea în UE, riscurile de securitate nu vor dispărea, dar se vor reduce simţitor

Ungaria, încă o declarație prin care se opune sancționării sectorului nuclear rus / Astfel de sancţiuni ar dăuna intereselor naţionale ale Ungariei, dar şi securităţii nucleare globale, spune ministrul ungar de Externe

22 feb.
Este nevoie de o acţiune fermă pentru a asigura că sancţiunile UE nu afectează sectorul nuclear rus, a afirmat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. El a adăugat că astfel de sancţiuni ar dăuna intereselor naţionale ale Ungariei, dar şi securităţii nucleare globale, transmite MTI. Într-o conferinţă de presă comună cu şeful Agenţiei Internaţionale […]
Ungaria, încă o declarație prin care se opune sancționării sectorului nuclear rus / Astfel de sancţiuni ar dăuna intereselor naţionale ale Ungariei, dar şi securităţii nucleare globale, spune ministrul ungar de Externe

Un iPhone din prima generație, aflat în ambalajul original și încă sigilat, a fost vândut la licitație cu 63.000 de dolari / În 2007, telefonul a costat 599 de dolari / Estimările arătau că poate fi vândut cu 50.000 de dolari

22 feb.
Un iPhone din 2007 a fost vândut la licitație cu peste 63.000 de dolari pentru că nu a fost deschis niciodată. Suma exactă a fost de 63.356,40 dolari, potrivit casei de licitații LCG Auctions. Acest lucru a spulberat așteptările ca telefonul să ajungă la 50.000 de dolari. De asemenea, este de peste 100 de ori mai […]
Un iPhone din prima generație, aflat în ambalajul original și încă sigilat, a fost vândut la licitație cu 63.000 de dolari / În 2007, telefonul a costat 599 de dolari / Estimările arătau că poate fi vândut cu 50.000 de dolari

O revistă americană de SF interzice sute de autori din cauza ”scrierilor generate de maşini”, precum ChatGPT / Numărul acestora a explodat în ultimele două luni

22 feb.
O revistă americană de science-fiction a anunţat că a interzis sute de autori după ce a primit un val de scrieri realizate cu ajutorul chatboturilor cu inteligenţă artificială (AI), transmite AFP. Neil Clarke, editorul revistei de science-fiction şi fantasy Clarksworld, le-a transmis marţi abonaţilor săi pe Twitter că a interzis peste 500 de autori în […]
O revistă americană de SF interzice sute de autori din cauza ''scrierilor generate de maşini'', precum ChatGPT / Numărul acestora a explodat în ultimele două luni