Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

Meci demonstrativ între cei mai buni jucători de tenis ai lumii, Alcaraz și Sinner

Meci demonstrativ între cei mai buni jucători de tenis ai lumii, Alcaraz și Sinner

31 dec.
595
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner (primii doi clasați în ierarhia mondială ATP) se vor întâlni peste doar câteva zile într-un meci demonstrativ la Incheon, în Coreea de Sud. Despărțirea care poate schimba ierarhia ATP: „Va fi greu ca Alcaraz să câștige un Grand Slam în 2026” Pe 10 ianuarie 2026, jucătorii care domină de aproape […]
„Avea nasul prea mare” - Motivul pentru care Robert Kubica nu a ajuns la McLaren în 2008

„Avea nasul prea mare” – Motivul pentru care Robert Kubica nu a ajuns la McLaren în 2008

31 dec.
647
În agitata lume a Formulei 1 există multe povești interesante, momente memorabile, dar și neîmpliniri. Fost șef de comunicare la McLaren, Matt Bishop a povestit că Robert Kubica nu a ajuns la echipa de la Woking în 2008 pentru că „avea nasul prea mare”, transmite planetf1.com. Sfârșit de eră în F1: Cele 10 lucruri care […]
Faza zilei în Premier League: Nu i-a strâns mâna antrenorului advers pentru că „era frig”

Faza zilei în Premier League: Nu i-a strâns mâna antrenorului advers pentru că „era frig”

31 dec.
832
Unai Emery (Aston Villa) a oferit faza zilei din Premier League după ce a explicat, printre altele, că nu i-a strâns mâna rivalului său Mikel Arteta (antrenorul lui Arsenal) la finalul partidei pentru că „era prea frig” și nu avea timp de pierdut. Unai Emery nu a dat mâna cu Mikel Arteta după ce Aston […]
Magnus Carlsen termină 2025 în forță: Al 20-lea titlu mondial la șah

Magnus Carlsen termină 2025 în forță: Al 20-lea titlu mondial la șah

31 dec. 1
643
Magnus Carlsen a câștigat marți, la Doha, Campionatul Mondial la șah blitz, acesta fiind titlul mondial cu numărul 20 din întreaga carieră. După ce duminică se impusese în proba de șah rapid, norvegianul a reușit dubla cu titlul de la blitz. Carlsen a trecut în marea finală de uzbecul Nodirbek Abdusattorov, asta după ce pierduse […]
Sfârșit de eră în F1: Cele 10 lucruri care dispar odată cu intrarea în 2026

Sfârșit de eră în F1: Cele 10 lucruri care dispar odată cu intrarea în 2026

31 dec.
10516
Formula 1 va intra într-o nouă eră odată cu anul 2026, iar fanii Marelui Circ se vor despărți de unele dintre lucrurile cu care erau obișnuiți pe durata Grand Prix-urilor. De la nume iconice ale sportului, la revoluția tehnologică și la structura grilei așa cum era ea cunoscută. De la echipe istorice și motoare legendare, […]
FIA mărește de 10 ori taxa pentru contestațiile din Formula 1

FIA mărește de 10 ori taxa pentru contestațiile din Formula 1

31 dec.
2982
FIA vrea să limiteze „tacticile de perturbare” dintr-un weekend de cursă din Formula 1, iar în acest sens a mărit de zece ori taxa pentru depunerea contestațiilor, transmite f1i.com. FIA, regulă nouă pentru steagul roșu din F1 în 2026 De la 2000 de euro, echipele vor plăti în 20.000 de euro de anul viitor Forul […]
Schimbare majoră pregătită de FIFA în ceea ce privește poziția de ofsaid din fotbal

Schimbare majoră pregătită de FIFA în ceea ce privește poziția de ofsaid din fotbal

30 dec.
2041
Gianni Infantino, președintele FIFA, a transmis că „legea Wenger” privind poziția de ofsaid din fotbal are toate șansele să fie introdusă în viitor în fotbal, transmite presa spaniolă. Concret: va fi semnalizat un ofsaid doar dacă întreg corpul atacantului (n.r. al jucătorului aflat în faza ofensivă) depășește pe cel al ultimului apărător. Fost antrenor legendar […]
Alarmă falsă în rivalitatea Pogacar - Vingegaard: Recordul doborât de un scuter

Alarmă falsă în rivalitatea Pogacar – Vingegaard: Recordul doborât de un scuter

30 dec.
Duelul dintre Tadej Pogacar și Jonas Vingegaard ține capul de afiș din ciclism în ultimele sezoane, iar ultima „ispravă” a fost consemnată pe Strava. Deținător al recordului (KOM) pe celebra cățărare de la Coll de Rates, slovenul a fost depășit pe respectivul segment de rivalul danez. Adevărul este însă acela că un fan al nordicului […]
Răzvan Burleanu, despre situația selecționerului Mircea Lucescu: „Schimbările dese nu aduc performanță”

Răzvan Burleanu, despre situația selecționerului Mircea Lucescu: „Schimbările dese nu aduc performanță”

30 dec.
Mircea Lucescu a încheiat alături de România pe locul trei în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2026, iar tricolorii vor juca în baraj contra Turciei, anul viitor, pe 26 martie. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a transmis că forul pe care-l conduce susține continuitatea pe banca tehnică a primei reprezentative. Dacă va trece de Turcia […]
Fotbalistul care sfidează timpul: Kazuyoshi Miura, pe teren și la 58 de ani

Fotbalistul care sfidează timpul: Kazuyoshi Miura, pe teren și la 58 de ani

30 dec.
1103
Kazuyoshi Miura continuă să uimească lumea fotbalului, fostul internațional japonez anunțând că-și continuă cariera de jucător profesionist chiar și la vârsta de 58 de ani, anunță BBC. Miura a fost împrumutat de Yokohama FC, actualul său club, la Fukushima United, grupare din liga a treia de fotbal din Japonia. „Pasiunea mea pentru fotbal nu s-a […]
FIA, regulă nouă pentru steagul roșu din F1 în 2026

FIA, regulă nouă pentru steagul roșu din F1 în 2026

30 dec.
5762
Sezonul 2026 resetează practic regulile din Formula 1, iar FIA a venit cu noua lege a steagului roșu. Forul de conducere va introduce modificări menite să evite confuzia și întârzierile care au apărut la Imola în sesiunea de calificare, transmite racefans.net. Revoluție totală în F1 – Tot ce trebuie să știi despre regulile din 2026: […]
Marile surprize din F1 în 2025, dezvăluite de Jacques Villeneuve: Williams și Sauber

Marile surprize din F1 în 2025, dezvăluite de Jacques Villeneuve: Williams și Sauber

30 dec.
1127
Campion mondial în Marele Circ în 1997, Jacques Villeneuve a vorbit despre echipele care au fost subestimate și care au performat în sezonul 2025 din Formula 1: Williams și Sauber. Villeneuve, extrem de dur cu Hamilton: „La Mercedes, titlurile puteau fi câștigate de aproape oricine” Jacques Villeneuve spune că lumea se uită uneori prea mult […]
„Chivu și Conte nu se plac” - Tensiunile mari, explicate de Gazzetta dello Sport

„Chivu și Conte nu se plac” – Tensiunile mari, explicate de Gazzetta dello Sport

30 dec.
3452
„Nu mă interesează ce spune Conte”, a transmis clar Cristi Chivu după victoria Interului pe terenul Atalantei, scor 1-0. Duelurile verbale cu Antonio Conte datează de câteva luni, iar Gazzetta dello Sport a titrat: „Cei doi nu se plac deloc”. Conflictul dintre Chivu și Conte a apărut după remiza dintre Parma și Napoli din mai […]
Verstappen impresionează dincolo de lumea F1 și „schimbă regulile jocului”

Verstappen impresionează dincolo de lumea F1 și „schimbă regulile jocului”

30 dec.
3198
Max Verstappen a uimit asistența în 2025 nu doar în cursele de Formula 1, olandezul debutând într-o mașină GT3 la Nurburgring. Audiențele în perioada în care Max a concurat au fost și de 30 de ori mai mari, transmite Racingnews365.com. Revoluție totală în F1 – Tot ce trebuie să știi despre regulile din 2026: „Vor […]
Zi neagră pentru Anthony Joshua: Antrenorul personal și preparatorul fizic au murit în accidentul din Nigeria

Zi neagră pentru Anthony Joshua: Antrenorul personal și preparatorul fizic au murit în accidentul din Nigeria

30 dec.
829
Anthony Joshua a fost implicat într-un accident rutier în Nigeria, iar în urma impactului doi prieteni apropiați ai pugilistului au murit, relatează BBC. Este vorba despre Sina Ghami și Kevin Ayodele: preparatorul fizic, respectiv antrenorul personal. Rănit ușor în urma accidentului petrecut luni în Nigeria, Anthony Joshua i-a pierdut pe doi dintre cei mai importanți […]
Anthony Joshua, implicat într-un grav accident în Nigeria: Două persoane au murit

Anthony Joshua, implicat într-un grav accident în Nigeria: Două persoane au murit

29 dec.
1092
Pugilistul Anthony Joshua a fost implicat luni într-un accident de circulație în Nigeria, transmite BBC. Incidentul s-a soldat cu decesul a două persoane, adaugă sursa citată. Sportivul britanic a suferit răni ușoare. Accidentul a avut loc pe suprafața statului Ogun. În vârstă de 36 de ani, dublul campion mondial la categoria grea a fost rănit […]
Realitatea din paddock: Verstappen, ales cel mai bun pilot din 2025 de șefii echipelor din F1

Realitatea din paddock: Verstappen, ales cel mai bun pilot din 2025 de șefii echipelor din F1

29 dec.
1020
Max Verstappen (RedBull Racing) a fost ales pentru al cincilea an consecutiv cel mai bun pilot de pe grila de start de către șefii echipelor din Formula 1, transmite Racingnews365.com. Ferrari schimbă totul pentru 2026: Două versiuni ale mașinii de F1 încă din start Al doilea în ierarhia finală după etapa din Abu Dhabi (la […]
Despărțirea care poate schimba ierarhia ATP: „Va fi greu ca Alcaraz să câștige un Grand Slam în 2026”

Despărțirea care poate schimba ierarhia ATP: „Va fi greu ca Alcaraz să câștige un Grand Slam în 2026”

29 dec.
866
Todd Woodbridge, fost legendar jucător de dublu cu 16 titluri de Grand Slam, trage un semnal de alarmă și spune că lui Carlos Alcaraz îi va fi greu să câștige un turneu major în 2026 după despărțirea de antrenorul său, Juan Carlos Ferrero. Legendarul Todd Woodbridge spune că Alcaraz nu va fi la fel fără […]
Accidentul care a frânt o epocă: 12 ani de mister în jurul legendarului Michael Schumacher

Accidentul care a frânt o epocă: 12 ani de mister în jurul legendarului Michael Schumacher

29 dec.
1318
În urmă cu 12 ani, lumea sportului era șocată de tragedia pe care o trăia Michael Schumacher: după un accident la schi, viața multiplului campion mondial din Formula 1 s-a schimbat definitiv. Misterul planează asupra stării de sănătate a legendarului fost pilot, soția Corinna păstrând o tăcere absolută în legătură cu subiectul. Ferrari schimbă totul […]
Ferrari schimbă totul pentru 2026: Două versiuni ale mașinii de F1 încă din start

Ferrari schimbă totul pentru 2026: Două versiuni ale mașinii de F1 încă din start

29 dec.
5841
Noul monopost Ferrari pentru 2026 va fi prezentat de echipa italiană în data de 23 ianuarie. RacingNews365 anunță că Scuderia va adopta în premieră o strategie neobișnuită: va dezvolta două versiuni distincte ale mașinii pentru anul viitor încă de la primele etape. Revoluție totală în F1 – Tot ce trebuie să știi despre regulile din […]
Cristiano Ronaldo, sigur că va atinge pragul de 1000 de goluri în carieră

Cristiano Ronaldo, sigur că va atinge pragul de 1000 de goluri în carieră

29 dec.
704
Ajuns la aproape 41 de ani, Cristiano Ronaldo vrea să câștige trofee în continuare și să atingă pragul de 1000 de goluri marcate în carieră. Atacantul lusitan este sigur că-și va îndeplini obiectivele dacă va fi sănătos. Ronaldo a primul titlul de cel mai bun jucător din Orientul Mijlociu în cadrul ceremoniei Globe Soccer World […]