Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Societatea Ornitologică Română, în parteneriat cu Universal Music România, lansează albumul „Sunetele Naturii. Sunetele Vieţii Tale”, potrivit News.ro.
„Astăzi e zi de sărbătoare. De 29 de ani celebrăm Ziua Păsărilor pe dată de 1 aprilie. În România, Ziua Păsărilor era sărbătorită încă din perioada interbelică, în principal în şcoli. În 1994, SOR a reintrodus în calendarul evenimentelor această zi specială pentru toţi iubitorii de păsări şi natură”.
Albumul „Sunetele Naturii. Sunetele Vieţii Tale” include 36 de sunete de la păsări precum mierla, piţigoiul mare, sticletele, ciocănitoarea de grădini, rândunica, guguştiucul şi multe altele.
Fiecărui sunet şi fiecărei păsări îi este atribuit un titlu inspirat din realitatea noastră de zi cu zi, cum ar fi „Piţigoiul Mare – În drum spre cafenea”/ „Florinte – În faţă, pe avarie”/ Ciocănitoare de grădini – Bormaşina vecinului”.
Cu o donaţie lunară de 30 de lei, se pot asigura seminţele pentru aproximativ 3.225 de păsări care vin la o hrănitoare în sezonul rece, conform SOR.
Primăvara, sunt montate cuiburi artificiale în aşteptarea noului sezon de cuibărire. În ele vor creşte an de an generaţii de pui de muscari, ţicleni, vrăbii, piţigoi şi codroşi. Cu o donaţie singulară de 80 de lei, SOR poate instala un cuib artificial pentru o pereche de păsări cântătoare. Pe tot parcursul anului, SOR dezvoltă şi organizează programe şi evenimente de educaţie pentru natură dedicate copiilor şi adulţilor. Cu o donaţie singulară de 200 de lei, poţi contribui la realizarea materialelor educative atât de apreciate de copii.
Societatea Ornitologică Română (SOR) este una dintre cele mai active organizaţii independente de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice şi habitatele lor în România de peste 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populaţiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate şi distruse de evoluţiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor şi a habitatelor din România şi, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generaţiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.
Link-ul catre album nu este corect.
https://music.youtube.com/watch?v=CJVtnduOZ0Y&feature=share
vs
https://music.youtube.com/watch?v=bLk2sVacZ3M&list=OLAK5uy_lD62AVgBJRY2Rh3AxIn_S1O5jK6yOveiY
Frumos! 🙂
Liniștitor
Nimic deosebit pentru mine. Le aud zilnic, ca şi pe plante, cântând despre dramele, dar mai ales despre comediile lor. Totuşi, aţi uitat păsăricile plantelor Olivea şi Mirela, care cântă despre inexistenţa războiului şi a covidului. 😛
Mai este un album cu cântecele păsărilor pe cale de dispariție din Australia sau Noua Zeelandă, nu îmi amintesc exact.
Felicitări pentru aceasta știre interesanta și educativa.