Home » Articole » Reuters: Auchan nu renunţă la piaţa din Rusia și anunță deschiderea unui nou magazin / Compania: Nu deschidem un nou magazin, e un rebranding

Reuters: Auchan nu renunţă la piaţa din Rusia și anunță deschiderea unui nou magazin / Compania: Nu deschidem un nou magazin, e un rebranding

Reuters: Auchan nu renunţă la piaţa din Rusia și anunță deschiderea unui nou magazin / Compania: Nu deschidem un nou magazin, e un rebranding
Sursa foto: Facebook/ Auchan
Ascultă articolul

UPDATE: Compania Auchan neagă informația Reuters privind deschiderea de noi magazine în Rusia. Înr-un comunicat remis redacției, Auchan arată că ”nu deschide noi magazine și nici nu creează noi spații de vânzare în Rusia. Auchan nu și-a propus niciodată dublarea numărului de magazine în această țară. Această „informație” nu apare nicăieri în comunicările sau planurile strategice ale Auchan Rusia sau Auchan Retail. Aceasta este o știre falsă. Auchan Retail a oprit toate investițiile în filiala sa din Rusia. Auchan Retail respectă întocmai termenii embargourilor și sancțiunilor actuale, funcționând în cadrul strict al legii. Auchan Rusia a anunțat pe 9 martie rebrandingul unui magazin deja existent în Moscova (sub marca Attak) în marca „MyAuchan”, un format și o marcă de ultraproximitate inaugurate în această țară în 2016. Auchan Retail rămâne astfel fidel angajamentului său de a rămâne deschis în Ucraina și Rusia, pentru a permite populației civile din aceste țări să aibă în continuare acces la o alimentație de calitate la cel mai corect preț. Această misiune continuă”.

- articolul continuă mai jos -

Reacția companiei vine după ce Reuters, preluată de Agerpres, a scris că retailerul francez intenţionează să deschidă un nou magazin în Rusia în care să vândă aproape exclusiv produse marca proprie, în condiţiile în care multe companii occidentale au ieşit de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei.

Decizia Auchan de a-şi menţine prezenţa în Rusia a determinat Ucraina să ceară boicotarea lanţului francez de magazine.

Auchan susţine că principala sa misiune în Rusia este de a aproviziona populaţia cu produse de calitate la preţuri accesibile.

Auchan are aproximativ 30.000 de angajaţi, 231 de magazine şi afaceri online în Rusia.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole