Home » Articole » Atestatul pentru transporturile speciale agabaritice nu va mai fi obligatoriu – decizie a guvernului

Atestatul pentru transporturile speciale agabaritice nu va mai fi obligatoriu – decizie a guvernului

Atestatul pentru transporturile speciale agabaritice nu va mai fi obligatoriu - decizie a guvernului
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Guvernul a eliminat joi printr-o ordonanță de urgență obligativitatea deținerii de către șoferi a atestatului pentru transporturile speciale agabaritice, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

În plus, la inițiativa MT, a fost rentrodusă în legislație acceptarea toleranțelor la mase și dimensiuni pentru depășirile peste limitele maxime admise la transporturile de marfă – o solicitare majoră a transportatorilor care au protestat în stradă.

- articolul continuă mai jos -

Tot joi au fost adoptate de către guvern și alte măsuri:

1. Eliminarea diferențierii între transportul rutier național și transportul rutier internațional în privința acordării despăgubirilor conform Convenției CMR, prevedere stabilită prin Ordonanța pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier

2. Posibilitatea reducerii tarifelor Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenței Adunării Generale a Acționarilor a CNAIR S.A. privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile specifice.

Totodată, Ministerul Transporturilor – prin CNAIR, a început să separăre fluxurile UE și non-UE în punctele de trecere a frontierei care permit acest lucru.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole