Home » Articole » Asociațiile Declic și Funky Citizens îi cer premierului Bolojan să angajeze răspunderea Guvernului pentru modificarea legilor justiției / Propunerile celor două asociații pentru modificarea legislației

Asociațiile Declic și Funky Citizens îi cer premierului Bolojan să angajeze răspunderea Guvernului pentru modificarea legilor justiției / Propunerile celor două asociații pentru modificarea legislației

826
Asociațiile Declic și Funky Citizens îi cer premierului Bolojan să angajeze răspunderea Guvernului pentru modificarea legilor justiției / Propunerile celor două asociații pentru modificarea legislației
Credit foto: Vladek | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Comunitatea Declic și Asociația Funky Citizens cer premierului Ilie Bolojan să își angajeze răspunderea Guvernului și să prezinte public calendarul acțiunilor pentru reforma justiției, în condițiile în care Executivul are deja pe masă amendamentele cerute pentru modificarea legilor justiției, se arată într-un comunicat comun de miercuri al celor două asociații.

- articolul continuă mai jos -

Printre cele mai urgente măsuri propuse de experții cooptați de Declic și Funky Citizens în grupul de lucru inițiat de Executiv se numără revenirea anchetării magistraților de la Serviciul de Anchete Speciale la DNA, DIICOT și parchetele comune, stoparea practicii delegărilor „strategice” a judecătorilor, precum și menținerea aceluiași complet de judecată până la soluționarea cauzei.

Amendamentele experților care reprezintă cele două asociații vizează un pachet complex de modificări legislative: Legile Justiției, Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Codul penal și Codul de procedură penală.

Experții tehnici desemnați de cele două organizații, pentru participarea la grupul de lucru de la Guvern, sunt din partea Declic: Diana Ionescu, lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Roxana Mândruțiu, avocata Declic, avocat specializat în dreptul administrativ, dreptul mediului și sănătății, cu 13 ani de experiență, absolventă a programului Oxford LawTech, partener fondator al Cabinetului de Avocatură RCM Law Office, iar din partea Funky Citizens Adrian Rista, activist civic și avocat cu o experiență de peste 15 ani în societatea civilă, în domenii ce țin de statul de drept, buna guvernanță și educație.

Printre modificările propuse se mai numără:

• Nulitatea absolută a actelor de procedură efectuate ulterior unei modificări nelegale a completului
• Concurs obligatoriu pentru toate funcțiile de conducere (președinte, vicepreședinte,
• președinte de secție la ÎCCJ și la toate instanțele)
• Publicarea obligatorie a tuturor hotărârilor judecătorești pe o platformă digitală unică,
• națională
• Transmiterea live a ședințelor de judecată în cauzele de contencios administrativ și
• cauzele penale (curți de apel și ÎCCJ)
• Suspendarea delegării până la soluționarea dosarelor penale cu risc de prescripție

„Reformele propuse nu afectează independența reală a judecătorilor – dimpotrivă, o consolidează prin eliminarea mecanismelor de presiune informală și a concentrării arbitrare a puterii administrative. Justiția trebuie să fie deschisă, previzibilă și responsabilă. Cetățenii au dreptul să știe cum funcționează sistemul care le aplică legea, să aibă acces la hotărârile pronunțate în numele lor și să fie siguri că repartizarea dosarelor nu depinde de voința unui singur om”, se arată în expunerea de motive ce însoțește amendamentele propuse de asociațiile Declic și Funky Citizens.

Petiția pentru reforma justiției a fost lansată în urma investigațiilor Recorder care au expus capturarea sistemică a sistemului judiciar. Peste 210.000 de cetățeni au cerut acțiuni concrete, inclusiv demiterea unor oficiali precum ministrul de Interne Predoiu și șeful DNA Marius Voineag, investigarea corupției din magistratură la DNA și numirea unor conduceri independente.

Miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 14.00, va avea loc la Palatul Victoria o nouă reuniune a Comitetului de analiză și revizuire a legislației în domeniul justiției, a anunțat Guvernul.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole