Home » Economie » Asociația agențiilor de turism cere ferm Guvernului menţinerea sistemului actual de acordare a voucherelor de vacanţă

Asociația agențiilor de turism cere ferm Guvernului menţinerea sistemului actual de acordare a voucherelor de vacanţă

Asociația agențiilor de turism cere ferm Guvernului menţinerea sistemului actual de acordare a voucherelor de vacanţă
Sursa foto: G4Media
Ascultă articolul

Confederaţiile naţionale din industria turismului şi-au manifestat susţinerea pentru menţinerea sistemului actual de acordare a voucherelor de vacanţă, în condiţiile în care există declaraţii contradictorii în rândul autorităţilor cu privire la acest aspect, arată reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), relatează Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Aceste declaraţii discordante creează o incertitudine anxioasă pentru industria turismului din România şi ne transformă într-o „minge de ping-pong” pe teren politic şi fiscal. Preşedinţii Coaliţiei de Guvernare, respectiv prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, împreună cu Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României, au declarat că actualul sistem de acordare a voucherelor de vacanţă va rămâne neschimbat. Decizia a fost luată ieri, în cadrul Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în dialogul cu preşedinţii confederaţiilor reprezentative la nivel naţional, patronale şi sindicale”, precizează reprezentanţii ANAT.

În acelaşi timp, Ioan-Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a sugerat că va depinde de latitudinea angajatorului dacă doreşte să acorde bani în loc de vouchere. ANAT consideră că această divergenţă de opinii aruncă o umbră de incertitudine asupra industriei turismului, afectând atât agenţiile de turism, cât şi angajaţii care beneficiază de aceste vouchere.

Totodată, reprezentanţii ANAT îşi exprimă încrederea în ceea ce s-a stabilit şi îndeamnă cu fermitate cei doi lideri de stat să-şi respecte cuvântul dat.

„Acordarea în bani a voucherelor de vacanţă este considerată neconstituţională, aşa cum a fost demonstrat şi în alte ţări europene, precum Belgia. Nu poate fi acceptat ca o parte din salariul angajaţilor să fie supusă unei impozitări diferite de la un salariat la altul, iar această decizie să fie la latitudinea angajatorului. Este discriminatoriu”, a afirmat Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT.

Astfel, ANAT face un apel către autorităţile guvernamentale să clarifice rapid şi ferm politicile privind voucherele de vacanţă, astfel încât „industria turismului să poată continua să se dezvolte într-un mediu stabil şi predictibil”.

„Incertitudinea fiscală şi politică nu fac decât să submineze eforturile noastre de a promova turismul intern şi de a oferi servicii de calitate călătorilor”, se mai precizează în comunicat.

Comentarii
  • Cel mai ok sa le elimine de tot , asa sa fie si putina concurenta , nu doar asteptari de bani moca . Se mai adreseaza unii , zicand industria ospitalitatii , dar e total gresit , este industria jepcii si a nesimtirii . Se plangeau unii ca ii controleaza autoritatile cam des in sezon , cand sa ii controleze , in extrasezon ? cand au inchis ?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole