Home » Anchete » Artizanii operaţiunii “Turul doi înapoi” nu se lasă. Gheorghița Popescu a formulat cale extraordinară de atac împotriva hotărârii Înaltei Curţi de casare a deciziei judecătorului din Ploiești

Artizanii operaţiunii “Turul doi înapoi” nu se lasă. Gheorghița Popescu a formulat cale extraordinară de atac împotriva hotărârii Înaltei Curţi de casare a deciziei judecătorului din Ploiești

Artizanii operaţiunii “Turul doi înapoi” nu se lasă. Gheorghița Popescu a formulat cale extraordinară de atac împotriva hotărârii Înaltei Curţi de casare a deciziei judecătorului din Ploiești
Foto: Pixabay
Ascultă articolul

Gheorghiţa Popescu, cea care a obţinut la Curtea de Apel Ploieşti hotărârea de anulare a deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale, a introdus luni, 28 aprilie, două noi acţiuni în instanţă. „Acţiunile sunt inadmisibile, sunt formulate doar ca să stârnească emoţie în contextul social electoral dat”, a explicat un înalt magistrat pentru G4Media.ro.

- articolul continuă mai jos -

Prima este o contestaţie în anulare, o cale extraordinară de atac a deciziei din recurs prin care Înalta Curte a casat decizia judecătorului din Ploieşti. În acest dosar, Gheorghiţa Popescu are calitate de contestator, iar Curtea Constituţională – calitate de intimat.

Gheorghiţa Popescu a formulat şi recurs faţă de motivarea judecătorului Alexandru Vasile din Ploieşti. În acest al doilea dosar, ea are calitate de recurent reclamant, iar CCR de intimat pârât. „Un justiţiabil nu poate face recurs împotriva unei decizii care i-a dat câştig de cauză, dar poate ataca considerentele deciziei, adică motivarea”, a explicat magistratul pentru G4Media.ro.

Vineri, 25 aprilie, Înalta Curte a casat hotărârea judecătorului din Ploieşti de anulare a deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale. Înalta Curte a casat decizia motivând prin necompetenţa generală a instanţelor, adică instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a cenzura deciziile CCR.

Artizanii operaţiunii “Turul doi înapoi” au formulat 130 de contestaţii pe rolul instanţelor pentru anularea deciziei CCR. Ei au fost coordonaţi de o fostă judecătoare de la Tribunalul Botoşani, Lăcrămioara Axinte, fană Călin Georgescu, anti-DNA şi anti-vaccinistă.

Toate contestaţiile au fost respinse ca inadmisibile or sunt în curs de respingere, mai puţin cea care a ajuns pe masa judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti. Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul lui pentru abaterea disciplinară de nerespectare a hotărârilor CCR.

Gheorghița Popescu este unul dintre sutele de români care par să fi acționat concentrat în toată țara, depunând în instanță, în nume propriu, cereri de anulare a executării Hotărârii nr 32 din 6 decembrie 2024 emisă de Curtea Constituțională a României, potrivit Fanatik.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole