G4Media.ro

Artiștii din Franța, revoltați de o directivă UE privind TVA, care ar…

Sursa foto: Pixabay.com

Artiștii din Franța, revoltați de o directivă UE privind TVA, care ar ”pune în pericol piața de artă”

Artişti, galerişti şi comercianţi de artă se confruntă cu o directivă europeană privind TVA-ul, care riscă să „pună în pericol” piaţa de artă din Franţa şi pe angajaţii acesteia, scrie AFP .

Foarte tehnică, directiva a fost adoptată cu unanimitate de cele 27 de state membre ale UE în aprilie. Dacă ar fi transpusă fără modificare în dreptul francez, ar face inaplicabil regimul special de TVA de 5,5% pentru operele de artă, înmulţind cu aproape 4% TVA-ul artiştilor în viaţă şi cel care vizează importul de opere necomunitare.

La solicitarea AFP, ministrul Economiei s-a arătat „conştient de îngrijorările lor” şi a anunţat că mai mulţi dintre reprezentanţii lor vor fi primiţi vineri de Gabriel Attal, ministru delegat pentru Conturi Publice.

„Această primă întâlnire a fazei de consultări” vizează „să le aducă la cunoştinţă calendarul şi diferitele opţiuni ale studiului”, potrivit lui Bercy.

Într-un articol de opinie publicat miercuri în Le Monde, un colectiv de peste 120 de artişti plastici, printre care Gérard Garouste, Orlan, Daniel Buren, Sophie Calle, JR, Annette Messager, Jean-Michel Othoniel sau Zineb Sedira, spun „trageţi semnalul de alarmă” în legătură cu această directivă care reprezintă „o ameninţare pentru scena artistică franceză”.

„Este într-adevăr un întreg ecosistem care este în pericol, la care participăm instituţiile, piaţa şi noi, artiştii”, pentru că „într-un sistem globalizat în care lucrările noastre sunt vândute la acelaşi preţ la Paris, Bruxelles, Londra, Hong Kong sau New York, multiplicarea cu patru a acestui TVA ar descuraja orice achiziţie de lucrări în Franţa şi, prin urmare, circulaţia acestora şi, în cele din urmă, prezenţa lor în Europa şi Franţa”, adaugă ei.

Această directivă „va avea drept rezultat o secare a patrimoniului şi o reducere a ofertei culturale într-un moment în care Parisul îşi recăpătase importanţa pe piaţa internaţională de artă şi chiar primul loc în Europa”, avertizează aceştia.

În timp ce Franţa rămâne pe locul patru în lume după Statele Unite, China şi Marea Britanie, cu doar 7% din vânzările totale cumulate, reprezintă „aproximativ jumătate din piaţa de artă din UE”, aminteşte Franck Prazan, care conduce Applicat-Prazan, una dintre principalele galerii de artă modernă franceze, specializată în anii 1950.

„Această directivă este moartea de facto a sistemului de marje. Fie înmulţim cu aproape patru costul achiziţiei lucrărilor, fie percepem o creştere de 20% la revânzare. În ambele cazuri, piaţa se prăbuşeşte”, rezumă el.

Aceeaşi observaţie a făcut-o galerista Nathalie Obaldia, care vorbeşte despre o directivă „catastrofală”.

„Riscă să pună în pericol întreaga scenă artistică franceză, de la artişti la galerii, inclusiv furnizori şi toţi cei care o susţin”, a spus ea.

Marion Papillon, preşedintele comitetului profesional al galeriilor de artă, care reprezintă peste 300, „regretă că profesioniştii din sector nu au fost consultaţi în avans” şi aşteaptă „angajamente ferme” din partea guvernului.

„Sunt vizate aproximativ 120.000 de locuri de muncă, directe sau indirecte, în total”, potrivit lui Benoît Sapiro, şeful galeriei Le Minotaure şi vicepreşedinte al comitetului galeriilor.

„Dacă este aplicată ca atare, directiva va deturna clienţii către alte ţări şi va plasa Franţa într-o situaţie foarte nefavorabilă, într-un moment în care a devenit poarta de intrare pe piaţa europeană după Brexit”, subliniază el.

„Cu riscul ca marile galerii internaţionale care s-au înfiinţat recent la Paris să plece, la fel ca marele târg de artă contemporană Art Basel, lider mondial în sector, care este organizat” în capitala Franţei.

„Această decizie ar fi fatală pentru piaţa de artă franceză, care în prezent traversează o renaştere. Creşterea TVA-ului i-ar pune capăt brusc”, a spus galeristul internaţional Thaddaeus Ropac, proprietarul galeriilor din Londra, Paris, Salzburg şi Seul.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...