Preşedinţii României şi Statelor Unite ale Americii, Klaus Iohannis şi Donald Trump, vor adopta azi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state, transmite Agerpres. Cei doi șefi de stat vor adopta declarația în urma întâlnirii programate azi la ora 21.00. Klaus Iohannis este primit azi, pentru a doua oară […]
Ritmul de creştere al vânzărilor pe piaţa auto din România s-a temperat în ultimele două luni, dar evoluţia la 7 luni din acest an consemnează o creştere solidă (+ 9,5%), în luna iulie fiind înregistrat un avans de 3,1% comparativ cu luna similară a anului anterior, potrivit datelor transmise, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor […]
Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la prezidențiale, a declarat marți la Focșani că vrea să fie ”un președinte implicat, prezent în viața de zi cu zi, pentru că România funcționează pe logica inspirației, a încrederii”. El a atacat vechea clasă politică, despre care a spus că ”și-a terminat benzina”, și a spus că ”nu […]
Consiliul European și Comisia Europeană au respins marți propunerile făcute de premierul britanic, Boris Johnson, care ceruse renegocierea unor aspecte – cheie din acordul pentru Brexit aprobat deja de UE și de fostul premier, Theresa May. Odată cu respingerea clară a propunerilor lui Johnson, cele două blocuri se apropie și mai mult de un Brexit […]
Documentarele „Regele care l-a păcălit pe Hitler” şi „Maria, Inima României” vor fi difuzate de postul History pe 23 august, de la ora 21:00, respectiv de la ora 22:00, transmite News.ro Cele două documentare fac parte din seria „Zilele glorioase ale istoriei româneşti” şi marchează a 75-a aniversare a loviturii de stat antinaziste care a […]
ALDE nu va părăsi guvernarea, pentru că rectificarea ministerelor coordonate de miniştrii acestui partid este una pozitivă şi, din punct de vedere politic, premierul Viorica Dăncilă dictează deocamdată care este linia în actul de guvernare, a afirmat, marţi, la RFI, preşedintele PMP, Eugen Tomac, subliniind că PMP va vota oricând o moţiune de cenzură. „Nu […]
România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în două statistici tragice: numărul bicicliştilor și al pietonilor care au murit în accidente rutiere raportat la totalul populaţiei, arată Eurostat, citat de Agerpres. Reamintim că localitățile din România au extrem de puține piste speciale pentru bicicliști, în timp ce pe drumurile naționale sau județene acestea […]
Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA. Potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14,00 (21,00 ora României), unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi va semna în […]
Prim-vicepreședintele Pro România, Daniel Constantin, a respins categoric o alianță cu ALDE, caracterizându-l pe Călin Popescu Tăriceanu drept ”rebut politic”. Într-o declarație la Realitatea TV, Daniel Constantin l-a contrazis pe Victor Ponta, președintele partidului, care a lansat în premieră ideea negocierii cu ALDE pentru o alianță politică. ”Unii colegi vor grupuri comune. Tăriceanu este un […]
Proiectul de hotărâre pentru introducerea vinietei pentru Bucureşti şi Ilfov, de la 1 ianuarie 2020, a fost pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, transmite News.ro. De la plata noilor taxe vor fi exceptate mai multe categorii de autovehicule, între care cele ale serviciilor de urgenţă, ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, ale Societăţii Transport […]