NASA a anunţat vineri că vizează luna februarie 2022 pentru lansarea Artemis 1, prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale americane de revenire pe Lună, relatează Agerpres, conform AFP. Misiunea, preconizată iniţial să aibă loc până la sfârşitul acestui an, va marca lansarea propriu-zisă a programului Artemis, care va permite Statelor Unite să trimită misiuni […]
Persoanele nevaccinate în Austria sunt ameninţate cu un potenţial lockdown dacă situaţia în unităţile de terapie intensivă ale ţării se agravează, conform noilor planuri guvernamentale, relatează Agerpres, conform DPA. „Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”, a declarat cancelarul Alexander Schallenberg vineri noapte după o reuniune de criză. Schallenberg a […]
Oficiali ai administraţiei Biden au cerut vineri americanilor eligibili să se vaccineze cu rapeluri ale vaccinurilor pentru Covid-19, iar Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat că ar putea modifica definiţia vaccinării complete împotriva Covid-19, relatează news.ro, conform Reuters. În prezent, oamenii din Statele Unite sunt consideraţi complet vaccinaţi dacă au primit două […]
Armata americană a anunţat vineri uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, informează AFP şi Reuters. „Un atac aerian american efectuat astăzi în nord-vestul Siriei a ucis un lider […]
Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria „recomandat pentru investiţii”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Agenția vede riscuri ce derivă din dezechilibrele fiscale ale României și din scumpirile la energie, dar și din criza politică. Săptămâna trecută, […]
În Polonia au fost organizate vineri demonstraţii pentru a apăra dreptul la avort legal cu ocazia marcării unui an de la decizia Curţii Constituţionale care a interzis practic întreruperea voluntară a sarcinii, informează AFP. Câteva sute de manifestanţi s-au adunat la Varşovia, blocând traficul într-unul din cele mai aglomerate sensuri giratorii ale capitalei, după care […]
Parlamentarii susţinători ai lui Ludovic Orban, mesaje către Florin Cîţu şi preşedintele Iohannis să nu se alieze cu PSD: Orice înţelegere cu PSD înseamnă că puneţi pe primul loc goana după putere şi interesele personale! Parlamentari susţinători ai lui Ludovic Orban au transmis, vineri, mesaje în care le cer preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedintelui PNL […]
20.931 de persoane s-au vaccinat vineri doar în București, potrivit CNCAV. Dintre acestea, 8.277 s-au imunizat la cele șase centre din Maratonul vaccinării: Cum a decurs vaccinarea în cele șase centre ale maratonului: Romexpo= 1937 Circul Metropolitan= 1154 Clubul Seniorilor= 898 Liberty center/Sf. Andrei= 1267 Palatul Copiilor= 2182 Biblioteca Naționala =839 Sursa foto: Facebook RO […]
Doar 33% dintre membrii PSD care vor ca partidul condus de Marcel Ciolacu să formeze un guvern cu PNL, arată un sondaj intern realizat prin SMS la partid, au declarat pentru G4Media.ro surse social-democrate. 66% din membrii participanți la sondaj se opun unui guvern PSD – PNL, potrivit surselor citate. Pentru a fi învestit, guvernul […]
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat vineri că părinții obligați să stea cu copiii în vacanța forțată din următoarele două săptămâni ar putea primi zile libere plătite, potrivit unui comunicat al ministerului. Instituția arată că ordonanța de Urgență privind zilele libere acordate părinților pe perioada desfășurării școlii in online prevede că zilele libere pentru părinți […]
Școlile private pot face școală online în timpul vacanței din toate școlile, grădinițele și liceele de stat, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, potrivit explicației oferite de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Întrebat dacă unitățile de învățământ privat, în vacanța prevăzută doar la stat prin ordinul de ministru semnat vineri seara, pot face […]