Poliţiştii au constatat, la nivel naţional, aproape 2.000 de infracţiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive în perioada 1 ianuarie – 20 august 2023, cifra fiind în creştere faţă de perioada similară din anul trecut, informează Poliţia Română, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de IGPR, în intervalul 1 ianuarie – 20 […]
Regele Spaniei, Filip al VI-lea, şi-a încheiat marţi consultările cu partidele politice pentru a decide cine – şeful guvernului aflat la sfârşit de mandat, socialistul Pedro Sanchez, sau liderul dreptei, Alberto Nunez Feijoo – are cele mai bune şanse de a fi învestit prim-ministru de către deputaţi, informează AFP. La finalul întrevederilor celor doi cu […]
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a declarat, marţi, la Timişoara, că o comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională şi nu poate fi aplicată decât în stare de urgenţă, transmite Agerpres. Simonis a subliniat că în această perioadă România are cu totul alte priorităţi. „Este complicat să înţeleg ce înseamnă […]
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale de lucru în Republica Elenă, informează marţi un comunicat al biroului de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova, relatează Agerpres. Potrivit comunicatului, cei doi oficiali au discutat despre tranzitul de grâne ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova, […]
Un bărbat a fost mușcat de viperă, marți, în masivul Parâng, fiind solicitată intervenția de urgență a echipei medicale, relatează DSU. „Echipajul elicopterului SMURD a fost solicitat de către personalul Salvamont să intervină în Masivul Parâng, pentru a ajuta la salvarea vieții unui bărbat, aflat în stare gravă după ce a fost mușcat de o […]
Românii pot accesa o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur, începând din 23 august, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%, informează marţi Ministerul Finanţelor conform Agerpres. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. „Fiecare emisiune de titluri […]
Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, a declarat că, personal, este de acord cu impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri şi că, în calitate de ”om de stânga”, este de acord cu taxa pe lux. Ministrul a explicat că, dacă România nu se va încadra în ţinta de deficit, va plăti o amendă de 0,5% din […]
Toto Cutugno a murit. După ce a împlinit 80 de ani în iulie, cantautorul s-a stins din viață astăzi, în jurul orei 16.00, la spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat. Cel care a dat vestea pentru agenția de presă ANSA a fost managerul său, Danilo Mancuso, care a explicat că, „după o boală îndelungată, […]