G4Media.ro

Casa Albă: Acest câmp de luptă este foarte dinamică / Este adevărat…

Photo by Anatolii Stepanov / AFP

Casa Albă: Acest câmp de luptă este foarte dinamică / Este adevărat că ruşii atacă în nord-est, este adevărat de asemenea că ucrainenii apără nord-estul cu o certă eficacitate

Situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina este „foarte dinamică”, a comentat în mod prudent Casa Albă marţi, după apariţia unor articole de presă în care erau citaţi responsabili americani şi occidentali îngrijoraţi în legătură cu evoluţia contraofensivei ucrainene, informează AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„Nu vreau să mă joc de-a generalii în cameră”, a răspuns Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al executivului american, în timpul unei discuţii cu jurnalişti. „Eu nu pot stabili probabilităţi sau prevedea cum vor evolua lucrurile în final în acest război, însă noi vom continua să susţinem Ucraina în eforturile sale de contraofensivă”, a declarat el.

„Este adevărat că ruşii atacă în nord-est, este adevărat de asemenea că ucrainenii apără nord-estul cu o certă eficacitate”, a dat asigurări Jake Sullivan.

„Ucraina atacă de asemenea” şi „câştigă teren în sudul” ţării, a detaliat el.

„Am spus mereu în mod clar că acest câmp de luptă este foarte dinamic, că aceasta nu este ca într-un serial la televiziune, cu un episod în timpul căruia Ucraina nu face decât să atace şi Rusia nu face decât să se apere, apoi cu un episod în timpul căruia Rusia este cea care doar atacă şi Ucraina doar se apără”, a spus consilierul.

Potrivit lui Sullivan, „dată fiind performanţa uimitor de proastă a forţelor ruse în timpul primelor luni ale conflictului, ele pleacă de foarte departe”.

„Guvernul american trebuie să dea dovadă de o oarecare modestie în ceea ce priveşte comportamentul pe câmpul de luptă” şi administraţia Biden „face tot ce poate pentru a da cele mai bune sfaturi posibile”, însă „Ucraina ia propriile decizii suverane” în materie de strategie militară, a mai spus Sullivan.

SUA sunt principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina şi coordonează sprijinul occidental acordat Kievului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...