Tenismanul italian Jannik Sinner l-a învins vineri, la Miami Open, pe jucătorul rus Daniil Medvedev, şi s-a calificat în finala turneului, transmite News.ro. Jannik Sinner (22 de ani, locul 3 ATP), favoritul numărul 2 al turneului Miami Open, l-a învins vineri, în două seturi, 6-1, 6-2, pe jucătorul rus Daniil Medvedev (28 de ani, locul […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a continuat vineri cu schimbările în rândul oficialilor apropiaţi: a demis doi adjuncţi din administraţia sa şi a numit un fost înalt oficial din domeniul securităţii în funcţia de ambasador în Republica Moldova, informează Reuters, citată de Agerpres. Un decret prezidenţial a anunţat demiterea lui Andrii Smîrnov, care era responsabil de […]
Ofiţerii britanici de combatere a terorismului investighează înjunghierea, vineri, a unui jurnalist care lucra pentru o instituţie de presă iraniană independentă cu sediul în Regatul Unit, conform unui anunţ făcut de poliţia londoneză, transmite AFP, citată de Agerpres. Poliţiştii au găsit victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, la o adresă din Wimbledon, […]
Al nouălea inculpat în organizarea atentatului de la Moscova, revendicat de Statul Islamic (SI), a pledat parţial vinovat, a afirmat avocata acestruia, conform TASS, citată de News.ro. „El a pledat parţial vinovat. Nu vă pot spune mai mult decât atât pentru că am semnat un angajament de păstrare a secretului”, a declarat avocatul său, Margarita […]
Forţele aeriene italiene au anunţat vineri că au interceptat avioane neidentificate care zburau deasupra apelor internaţionale în Marea Baltică, iar două surse din domeniul apărării de la Roma le-au identificat ca fiind avioane ruseşti, relatează Reuters conform Agerpres. Cele două interceptări au fost efectuate joi şi vineri dimineaţa de avioane italiene Eurofighter cu sediul la […]
Contractul de finanţare pentru construirea Campusului integrat pentru învăţământul dual – PRODUAL a fost semnat, vineri, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, împreună cu rectorul Sorin Radu, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul a fost depus în urmă cu un an de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în […]
Serviciile de securitate ruse au afirmat vineri că au arestat trei „cetăţeni ai unei ţări din Asia Centrală” care plănuiau un atac cu bombă în sud-vestul Rusiei, la o săptămână după atacul asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, atac soldat cu cel puţin 144 de morţi, relatează AFP conform Agepres. FSB a […]
A venit primăvara și pentru șeful statului, Klaus Iohannis, care potrivit surselor G4Media a ieșit pe terenul de golf la Pianu de Jos, astăzi, dar și weekendul trecut. Imaginea a fost publicată de ZiarulUnirea, care relatează de asemenea că terenul de golf ”Paul Tomiță” de la Pianu de Jos se numără printre locațiile de relaxare […]
Poliția Botoșani informează că vineri, în jurul orei 19:20, un polițist de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a fost lovit, în mod accidental, de o mașină. Polițistul se afla pe partea carosabilă, executând activități specifice de circulație rutieră. „În momentul în care a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, acesta […]