Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni denominate în dolari, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Aceste obligaţiuni cu maturitatea la patru ani vor avea o dobândă de 6,5%, fiind vorba de prima emisiune de acest fel a Argentinei de după 2018, a declarat ministrul Economiei, Luis Caputo.
Argentina negociază în prezent cu băncile un împrumut de aproximativ 7 miliarde de dolari şi are de rambursat datorii de peste 4 miliarde de dolari în ianuarie.
„Ne întoarcem pe pieţele de capital”, a spus preşedintele Milei, un neoliberal convins, într-un mesaj difuzat pe reţeaua de socializare X.
„Acesta este un pas înainte foarte important”, a subliniat ministrul Economiei, Luis Caputo, într-un interviu acordat postului de televiziune America 24, precizând că va ajuta la acumularea de rezerve, o condiţie cerută de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru acordarea de noi împrumuturi Argentinei.
„A fost dificil să se acumuleze rezerve deoarece, spre deosebire de ţările care, în general, îşi refinanţează datoria, Argentina, neavând acces la credite, a trebuit să o ramburseze”, a explicat Caputo.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, fondurile generate de pe urma acestei emisiuni de obligaţiuni vor fi utilizate parţial la plata unor datorii externe în valoare de aproximativ 4,3 miliarde de dolari în ianuarie.
Ultima emisiune de obligaţiuni argentiniene pe pieţele internaţionale datează din ianuarie 2018, a adăugat Luis Caputo.