Home » Articole » Aproximativ 6 kilograme de aur şi diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, confiscate de ANAF de la o firmă din județul Călăraşi

Aproximativ 6 kilograme de aur şi diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, confiscate de ANAF de la o firmă din județul Călăraşi

3232
Aproximativ 6 kilograme de aur şi diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, confiscate de ANAF de la o firmă din județul Călăraşi
Foto generic: Pixabay
Ascultă articolul

Inspectorii ANAF Antifraudă Bucureşti au confiscat, la sfârşitul lunii februarie 2026, aproximativ 6 kilograme de aur şi diamante, în valoare totală de 3,7 milioane lei, în urma unor verificări realizate la o societate comercială din judeţul Călăraşi.

Potrivit sursei citate, întreaga cantitate de aur confiscată a fost predată Trezoreriei Statului, conform procedurilor legale, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, inspectorii au dispus confiscarea unor încasări şi aplicarea unor amenzi în valoare totală de 18.000 lei.

„Societatea a fost identificată în urma analizelor de risc fiscal realizate de inspectorii ANAF Antifraudă, acestea evidenţiind o societate care comercializa bijuterii din aur, diamante şi lingouri din aur fără documente de provenienţă. Verificările continuă, inclusiv la o a doua firmă, care prestează servicii de amanet în aceeaşi locaţie cu prima societate identificată şi care este controlată de aceeaşi persoană. În cazul celei de-a doua firme au fost identificate peste 50 kg de piese din aur şi metale preţioase, din care trebuie clarificată provenienţa a peste 15 kg”, menţionează instituţia.

De asemenea, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală sunt în curs de evaluare a regimului de aplicare a taxei pe valoarea adăugată asupra tranzacţiilor cu lingouri şi estimează obligaţii fiscale de circa 1,5 milioane lei.

Reprezentanţii ANAF precizează că Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF va continua în mod susţinut controalele în domeniile comerţului cu metale preţioase şi al activităţilor de amanet pentru asigurarea unui mediu fiscal echitabil şi a protejării drepturilor consumatorilor.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole