Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Direcţia Silvică Buzău a scos la licitaţie două loturi din fondul forestier administrat, pentru cesionarea dreptului de recoltare a trufelor, pentru o cantitate estimată de 2.000 de kilograme, transmite Agerpres.
Trufele sunt comercializate de obicei restaurantelor, fiind pe lista celor mai exclusiviste ingrediente din gastronomia de fine dining, apreciate pentru aroma lor intensă.
„Sunt două loturi, unul este pe teritoriul Ocolului Silvic Râmnicu Sărat, o cantitate estimată de 1.000 kg. În această zonă se găsesc mai multe trufe şi sunt mai mulţi doritori pentru suprafaţa respectivă şi mai este lotul II, cu o cantitate estimată tot de 1.000 kg dar pe teritoriul celorlalte şase ocoale, Buzău, Cislău, Gura Teghii, Pârscov, Tisău şi Vintilă Vodă. Sunt restaurante care se preocupă de preparare lor, este un domeniu culinar de nişă şi anumite restaurante se preocupă de prepararea lor”, a precizat pentru Agerpres directorul Direcţiei Silvice Buzău, Ciprian Silvestru.
Potrivit Direcţiei Silvice Buzău, trufele aparţin ciupercilor superioare şi fac parte din genul Tuber, care cuprinde mai multe specii, dintre care comestibile, cu mare valoare alimentară, sunt numai două:
Tuber melanospora şi Tuber aestivum. „Tuber melanospora se întâlneşte sub denumirea populară de fierea pământului, trufa neagră, trufa violetă, trufa de iarnă. Aceasta nu prezintă pălărie şi nici picior.
Aspocarpul (fructul comestibil) se aseamănă cu tuberculul de cartof, având forma rotundă sau uşor ovoidală, cu diametrul de 3-10 centimetri.
Trufa creşte în pământ, la mică adâncime (3-15 centimetri). Preferă solurile permeabile, bine aerisite, bogate în calcar, expuse spre soare. Se întâlneşte prin pădurile de foioase, în mod special în cele de stejar. Gustul este plăcut, iar mirosul – de fragi.
Tuber aestivum, trufa de vară, seamănă cu specia precedentă ca formă şi mărime. Creşte în sol, la adâncimea de 3-15 centimetri. Se găseşte în pădurile de stejar din zonele mai calde ale ţării. Preferă solurile bogate în humus şi calcar. Apare în grupuri numeroase, ca tuberculii de cartof. Corpul fructifer prezintă la suprafaţă un înveliş gros de culoare neagră-albăstruie sau neagră-brună, cu veruci poligonale. Are gust plăcut şi miros parfumat. Trufele ajunse la maturitate degajă miros plăcut, destul de puternic, care străbate stratul de sol de deasupra. Datorită acestui miros, culturile de trufe sunt depistate cu uşurinţă de către câini şi porci”, a transmis Direcţia Silvică Buzău.
Căutătorii de trufe utilizează cu precădere câinii de vânătoare, existând însă şi câini dintr-o rasă despre care specialiştii sunt de părere că sunt născuţi pentru partidele de profil.
„Lagotto romagnolo este o rasă specială creată pentru trufe, mai sunt rase pe care le poţi specializa, sunt rase de vânătoare cu mirosul foarte bun, se foloseşte şi Bracul german, dar în principiu Lagotto se foloseşte, sunt născuţi pentru asta. Tot ce ţine de câini mi se pare deosebit, în primul rând este empatia câine-stăpân şi din punctul meu de vedere este vorba şi de acel dresaj care nu este numai al câinelui, câinele face din instinct, dar stăpânul trebuie pregătit pentru a ştii ce vrea câinele. În momentul în care câinele simte, trebuie să ştii ce să faci, sunt anumite semne. Totodată, câinii slab pregătiţi pentru trufe strică trofeul, dacă nu este bine pregătit, în loc să te ducă acolo, să îţi arate, muşcă din trufă. Un Lagotto pui are un preţ şi unul scos în teren are cu totul un alt preţ. Trufele nu sunt la vedere şi sunt căutate cu ajutorul unor câini antrenaţi”, a declarat pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Chinologice Buzău, Lionel Zosmer.
Recoltarea trufelor este reglementată de lege, astfel încât căutătorii pot fi sancţionaţi în măsura în care nu prezintă documente legale.
În luna iulie a anului trecut, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu au depistat în extravilanul localităţii Buda patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani, din Neamţ, în timp ce recoltau trufe.
Oamenii legii au descoperit 23 de kilograme de trufe, care ar fi fost recoltate din fondul forestier, fără autorizaţie. Trufele au fost confiscate iar cei patru bărbaţi au fost amendaţi cu 7.000 de lei, a anunţat la acel moment Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.